Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Scene dezgustătoare: un antrenor a refuzat să dea mână cu un jucător de culoare, iar apoi l-a făcut „canibal“

Publicat in Adevarul, miercuri 8 mai 2013 ·

FIFA face eforturi mari pentru a elimina rasismul, însă, în 2013, continuăm să asistăm la episoade regretabile pe terenurile de fotbal. Imaginile cu un tehnician de 57 de ani tratându-l pe un fotbalist de culoare ca pe un sclav au făcut înconjurul lumii.

Din Europa până în Asia, rasismul face ravagii în lumea fotbalului. Vara trecută, chiar înainte de startul Campionatului European din Polonia şi Ucraina, echipa Olandei a ameninţat cu retragerea, deoarece jucătorii au fost supuşi unui atac rasist, la un antrenament.

De atunci, s-au petrecut multe episoade similare şi, acum câteva luni, Dani Alves, fundaşul Barcelonei, a mărturisit că rasismul există pe toate stadioanele din Spania!

Acum, un incident trist s-a petrecut pe o arenă din Iran, iar imaginile au ajuns să facă înconjurul lumii prin intermediul Youtube.

Ce s-a întâmplat?

La o partidă din primă ligă dintre Peykan şi Fajr Sepasi, gazdele au primit gol, în ultimul minut, pierzând cu 1-2, rezultat care i-a condamnat la retrogradare.

Furios, antrenorul Firouz Karimi (57 de ani) a vrut, iniţial, să oprească reluarea jocului, atacându-şi violent fotbaliştii de pe margine. „Nu mai dă drumul la joc. Eu n-am echipă. Vreau să pierdem la masa verde, cu 0-3“, a urlat Karimi spre arbitru.

Centralul n-a ţinut cont de „indicaţia“ tehnicianului lui Peykan, meciul s-a jucat până în ultimul minut, după care Karimi s-a dezlănţuit din nou.

În timp ce traversa terenul, el a fost abordat de un fotbalist al oaspeţilor, Sidney Bito, mjilocaş născut în Antilele Olandeze. Bito i-a întins mâna antrenorului, însă acesta a avut o reacţie şocantă: i-a dat peste mâna lui Bito!

Karimi nu s-a oprit însă aici. Şi-a chemat unul dintre jucători şi i-a transmis urlând: „Spune-i acestui canibal că, în Iran, cel care e mai în vârstă îşi î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum 32 minute
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum o ora
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 2 ore
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum o ora
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 2 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 3 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Incendii de vegetaţie în Turcia / Cel puţin 11 morţi, sute de animale ucise de flăcări

G4Media acum o ora
Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa, iar zeci au fost rănite într-un incendiu de vegetaţie care s-a propagat sub efectul vânturilor în mai multe localităţi din sud-estul Turciei, provocând totodată moartea a sute de animale, informează AFP, co

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 3 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 9 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°