Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant de poliţişti, miercuri, în Piaţa Constituţiei din Capitală, după ce au furat un laptop din maşina senatorului Valentin Gigel Calcan, prin metoda "telecomandă", au declarat surse din Poliţie.
Cei doi bărbaţi, în vârstă de 35 şi 36 de ani, fac parte dintr-o grupare specializată în furturi din autoturisme, aceasta fiind monitorizată timp de o lună şi jumătate de către poliţiştii judiciarişti de la Poliţia Sectorului 1 Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.
"Doi suspecţi de furturi din autoturisme au fost surprinşi, în jurul orei 12.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în flagrant delict, de către poliţiştii Direcţiei Operaţiuni Speciale din IGPR şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sector 1 Bucureşti", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Cei doi bărbaţi au furat prin metoda "telecomandă", o modalitate relativ nouă de furt. "Practic, hoţii urmăresc un autoturism în trafic, până când proprietarul opreşte şi părăseşte vehiculul. Înainte ca acesta să apese butonul telecomenzii pentru activarea închiderii centralizate, hoţii folosesec telecomanda lor, iar maşina rămâne descuiată, în timp ce victima pleacă convinsă de faptul că şi-a asigurat automobilul", potrivit anchetatorilor.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că cei doi suspecţi au furat un laptop dintr-o maşină Volkswagen Touareg, care aparţine senatorului de Dâmboviţa Valentin Gigel Calcan.
Unul dintre suspecţi este luat în evidenţă ca bolnav psihic şi, deşi i-a fost anulat permisul de conducere, se urca în continuare la volan şi pornea, alături de complicele său, în urmărirea victimelor, au precizat sursele citate.
Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant de poliţişti, miercuri, în Piaţa Constituţiei din Capitală, după ce au furat un lap