Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au furat un prelungitor şi două obiecte vestimentare

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 9 mai 2013 ·

Doi tineri, unul din Bordeasca Veche, comuna Tătăranu, iar celălalt din Fitioneşti, sunt cercetaţi de oamenii legii din cadrul Poliţiei municipiului Focşani pentru furt calificat. Băieţii au lăsat două maşini fără oglinzi retrovizoare, după cum ne-au spus poliţiştii. Potrivit acestora, tinerii au sustras oglinzile a două maşini, parcate pe strada Mihail Kogălniceanu din Focşani. Nu au apucat să le valorifice pentru că au fost identificaţi de poliţişti.

Iniţial, oamenii legii l-au prins doar pe unul dintre suspecţi, cel de-al doilea reuşind să fugă. Nu a ajuns prea departe, fiind şi el prins. Când şi-au dat seama că nu au încotro, băieţii şi-au recunoscut fapta. Oamenii legii au stabilit că ei au sustras două oglinzi retrovizoare, acum ei fiind cercetaţi pentru furt. Poliţiştii vor încerca să afle dacă nu cumva suspecţii au mai comis şi alte fapte, înregistrate cu autor necunoscut.

Tot la Focşani, o casă în construcţie de pe strada Laminorul a fost călcată de hoţi. Persoane necunoscute au intrat în imobil şi au furat un prelungitor electric rotativ şi două obiecte de îmbrăcăminte. Proprietarul casei a sesizat poliţia, iar oamenii legii au întocmit dosar penal şi fac verificări pentru prinderea autorului sau a autorilor.

Şi poliţiştii din Suraia au întocmit un dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Ei au fost anunţaţi marţi, de o persoană din localitate despre faptul că o locuinţă a fost spartă. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că sesizarea se confirmă, dar şi că persoane necunoscute, care au intrat în imobil prin forţarea unui geam, au furat un sistem home cinema, o bormaşină şi un flex. Prejudiciul a fost estimat la suma de 600 lei. Potrivit unor surse, casa nu mai este locuită din luna februarie, iar data spargerii nu a putut fi stabilită cu exactitate până

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 3 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°