Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorii suceveni: dosarul în care preşedintele Colegiului Medicilor este judecat pentru corupţie înapoi la DNA

Publicat in Adevarul, miercuri 8 mai 2013 ·

Curtea de Apel Suceava a decis, în cursul zilei de miercuri, ca dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, în care este judecat şi preşedintele Colegiului Medicilor, profesorul Vasile Astărăstoae, să fie restituit DNA, pentru refacerea urmăririi penale.

Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat în cazul cererilor formulate de avocaţii inculpaţilor în dosar, la termenul din 25 aprilie, privind restituirea cauzei la DNA. Astfel, Curtea de Apel Suceava a decis ca dosarul să fie restituit DNA - structura centrală, pentru refacerea urmăririi penale. Totodată, sunt menţinute măsurile asiguratorii dispuse în acest caz.

Hotărârea Curţii de Apel Suceava poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

La termenul din 25 aprilie al procesului care se desfăşoară la Curtea de Apel Suceava şi în care Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi preşedinte al Colegiului Medicilor din România, este judecat, alături de alte 18 persoane, în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a universităţii ieşene, avocaţii inculpaţilor au invocat mai multe excepţii privind neregularitatea actului de sesizare a instanţei.

Ei au solicitat completului de judecată admiterea excepţiei privind nulitatea actelor de urmărire penală şi restituirea cauzei la Parchetul competent pentru refacerea actelor de urmărire penală şi a actului de sesizare a instanţei.

Daniel Atasiei, avocatul lui Vasile Astărăstoae, a arătat că Serviciul Teritorial Iaşi al DNA nu ar fi avut competenţa materială de a efectua urmărirea penală în această cauză, argumentând că această competenţă ar fi aparţinut structurii centrale a DNA. El a mai spus că în cazul clientului său nu există o sesizare pentru a se putea începe urmărirea penală pentru conflict

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 5 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Elena Lasconi: Prim-ministru va fi Ilie Bolojan dacă voi fi președinte

Gandul acum 22 minute
Dacă va fi aleasă președinte, Elena Lasconi promite că va depune eforturi pentru ca Ilie Bolojan să fie numit prim-ministru. Ea nu-l mai dorește pe Marcel Ciolacu în fruntea guvernului. Primărița orașului Câmpulung și candidata USR la președinție îl

Papa Francisc nu mai are nevoie de masca de oxigen, anunţă Vaticanul

News.ro acum 42 minute
Papa Francisc nu mai foloseşte masca de oxigen pe timpul nopţii, a anunţat miercuri Vaticanul, adăugând că starea clinică a Sfântului Părinte, în vârstă de 88 de ani, se îmbunătăţeşte după mai mult de o lună de spitalizare, relatează AFP şi Reuters.

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 6 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 44 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sebastian Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante / Proiectul Mintia este în grafic

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că Proiectul Mintia este în

Vremea

București
acum

mie.

-0°/8°
joi

2°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mie.

-2°/7°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°