Acum 27 de ani, Steaua juca ceva care anunţa stilul Barcelonei zilelor noastre. Şi învingea Barcelona
În loc de un remember siropos populat de eroi atinşi de calviţie. Fără nervi pe cît posibil. Ce a jucat Steaua în finala de la Sevilla? Luaţi întrebarea aşa cum a fost formulată, nu în sensul “În fond, ce mare fotbal a jucat Steaua cînd a cîştigat Cupa Campionilor Europeni?”. Răspunsul cel mai simplu este că Steaua a jucat fotbal contra Barcelonei ediţie 1986.
Următoarea întrebare necesară este ce fel de fotbal a jucat Steaua acum 27 de ani. Era pe timpul cînd încă nu se puseseră la punct mijloacele de măsurare a parametrilor unei echipe în general şi ai jucătorilor în particular. Dar existau şi pe atunci oameni cu înaltă calificare, capabili să analizeze un joc de fotbal. Şi ziarişti care îşi făceau bine meseria. Cu atît mai mult dacă lucrau într-un sistem care asigura libertatea de exprimare. Nu era cazul României lui Ceauşescu (tatăl binefăcătorului Valentin, eternul prieten şi frate mai mare al steliştilor), dar era al spaniolilor. Şi al celorlalte publicaţii europene de notorietate la timpul acela.
Presa occidentală a vremii nu a copleştit cu laude Steaua. Dar n-a pierdut prilejul să bată monedă pe reuşita istorică a lui Helmuth Duckadam. Colegii mei au reuşit să găsească citate interesante din ziare spaniole, italiene, germane. Şi atunci, ca şi acum, tonul cotidianelor sportive madrilene diferea substanţial de cel al echivalentelor catalane. Madridul constata rece, Barcelona suferea. Marca scria că “Barca nu s-a putut desprinde de presingul rivalei şi a alergat mai mult decît mingea”. Ori “românii s-au lipit de catalani şi s-au aşezat ideal pe teren”. În esenţă, observaţiile ziariştilor de la Marca se suprapuneau pe cele ale magului Helenio Herrera, creatorul gloriosului Inter de la mijlocul anilor ‘60. “Mingea a fost a Stelei”, comenta Herr
