Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vocea lor nu contează. Elevii îşi cer drepturile într-un sistem care doar simulează democraţia

Publicat in OradeaPress, miercuri 8 mai 2013 ·

Înfiinţarea Consiliului Naţional al Elevilor nu a însemnat şi participarea acestora la deciziile importante care se iau în şcoli. Reprezentanţii elevilor sunt primiţi la şedinţele Consiliilor de Administraţie ale Şcolilor doar când profesorii vor (de regulă niciodată) şi nu au dreptul să voteze nici măcar la hotărârile care îi privesc direct. Tocmai de aceea, tinerii aleşi de elevi să-i reprezinte au organizat o dezbatere în care au vorbit despre această situaţie.

Aşa cum mulţi spun, România poate fi considerată „ţara pompierismului”, devrem ce de la nivel naţional se înfiinţează structuri doar cu scopul de a arăta că şi în România se face şcoală ca în celelelte ţări din Occident dar care, în realitate, nu au nicio putere de decizie.

Este şi cazul Consiliului Naţional al Elevilor, a cărui structură se întinde de la nivel de judeţ la nivel de şcoală, fiecare instituţie de învăţământ având câte un reprezentant al elevilor, ales democratic de aceştia.

Numai că reprezentantul elevilor nu are practic nicio putere în şcoală, devreme ce el este invitat să participe la şedinţele forurilor de decozie ale şcolilor „de regulă” şi nu are dreptul la vot atunci când vine vorba chiar şi de decizii care îi privesc pe colegii lui, cei care l-au votat.

Prin urmare, s-ar putea afirma că el este acolo „de decor”, doar pentru a justifica existenţa unei aşa-zise democraţii a sistemului educativ românesc.

Reprezentanţii elevilor vor însă să schimbe acest lucru şi să îşi poată exercita influenţa în numele celor care i-au ales, motiv pentru care au pus la punct un proiect intitulat „CiNE votează!”, în care, deocamdată, simulează o dezbatere reală, cu armele pe masă, a problemei.

Una dintre aceste dezbateri a avut loc ieri la Liceul Teoretic „Onisfor Ghibu”, în organizarea Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Bihor.

Au participat aproximativ 50 de reprezen

Articolul in OradeaPress >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 48 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 52 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°