Scriitorul Ion Horea împlineşte vineri 84 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Înţeleg cultura ca o constantă a unei societăţi, a unei naţiuni, ca un program de viaţă, de înţelegere a timpului, a istoriei tale, a obligaţiei tale faţă de umanitate”

“Trăiesc ca şi până acum, anii se adună, nu te întreabă. Am preocupări gospodăreşti, intelectuale, când harul ceresc se coboară, poate să zbârnâie şi condeiul, oricum cu încredere şi cu toate îndoielile care ne înconjoară.

În urma generaţiilor şi a părinţilor mei, puteam să fiu un ţăran muncitor cu sapa. Vărul meu, Ionic Iolteanu, poet fiind, era în admiraţia mea nemărginită şi mărturisită, întâlnirile cu el şi pedagogia, pe care mi-a aplicat-o, să zic aşa, el fiind cu 7 ani mare decât mine, m-a ţinut alături de ceva, care probabil că în fiinţa mea îşi căuta afirmarea şi prin stimulentul acestui om, care a fost călăuza mea în anii de liceu, s-a întâmplat, după ce el mi-a aruncat la coş cu ironie şi cu necruţare prostiile anilor de la început, până la urmă a reuşit să-mi spună că acest ciclu îl voi duce la Revista Fundaţiilor Regale, asta se întâmpla în ’47, vara. În iarna aceluiaşi an, revista s-a desfiinţat, o dată cu regalitatea, aşa că debutul meu a trebuit să aştepte încă 2 ani, până în ’49, când s-a înfiinţat Almanahul literar, la Cluj, viitoarea Steaua, unde am debutat în presa literară. În ’47, am debutat în ziarul din Târgu Mureş cu un poem în proză, «Cosaşul». A fost o perioadă de căutări, de tulburări adolescentine care au apucat-o pe o pârtie a maturizării şi a preocupărilor constante, destinul m-a adus spre viaţa literară prin şcoala de literatură. De la debutul editorial, din ’56, s-au adunat peste 30 de cărţi de poezie, care însumează nopţi de lucru, preocupări constante, o disciplină de care ţin neapărat să spun. Nu am dus o viaţă de boem, de om