Îl critică pe premierul Ponta că se laudă cu programele impuse de guvernarea anterioară, în timp ce se laudă cu un program de investiţii propus de un fost primar şi aprobat de un alt fost primar. Vorbim despre Emil Boc, care a inaugurat azi un cabinet stomatologic.
Programul de investiţii în cabinete medicale şcolare a fost iniţiat de fostul primar Sorin Apostu în 2010 şi a fost aprobat de primarul interimar Radu Moisin. "A fost iniţiat de Apostu şi aprobat de Moisin, dar a fost plătit de Emil Boc, aşa să scrieţi!", spune Boc, întrebat de ce ia credit pentru un program iniţiat şi aprobat de administraţia anterioară.
Declaraţia vine după ce, întrebat de ziarişti, Boc l-a criticat pe premierul Victor Ponta că se laudă cu realizările implementate pe vremea când Boc era premier.
Programul de investiţii în cabinete şcolare medicale, în special în cele stomatologice, are un buget de un milion de lei anual, bani cu care se asigură şi consumabilele, dar şi salariile medicilor. Gabriel Iosif e unul dintre stomatologii care lucrează în aceste cabinete modernizate. "Pentru 1.400 de lei pe lună", după cum el însuşi precizează, lucrează şapte ore pe zi la cabinet, alături de asistenta Olguţa Bercean. "Până să primim aceste dotări, am adus singur echipamentul, scaunul stomatologic acum l-am dotat în altă parte, la privat", spune el. Cabinetul are arondaţi nu mai puţin de 2.000 de elevi din şase unităţi şcolare. Cabinetele au fost modernizate în luna februarie iar unul dintre ele a fost vizitat azi de Boc, în prezenţa ziariştilor.