Pe măsura trecerii timpului responsabilitatea pentru activitatea desfăşurată în sectorul gazelor este tot mai mică şi se bagă tot mai multă putere în claxon şi tot mai puţin în motorul acestei industrii. Ideea mutării gazului la Bucureşti este una veche şi ea apare periodic, în special în mintea unor oameni apăruţi de nicăieri şi care vor să se evidenţieze. Câteva din aceste intenţii le prezentăm aici. Activitatea gazieră din România, funcţionează la Mediaş, începând cu anul 1923, organizată ca Societate pe acţiuni, Direcţie Generală a Gazului Metan, Centrală a Gazelor Naturale, Regie Autonomă sau SocietateNaţională. Un vechi gazist, prof Simescu Nicolaie spunea despre conducerea societăţilor din domeniul gazelor naturale în primi ani de după naţionalizare, despre oamenii deosebiţi care au condus destinele gazului metan, într-o perioadă zbuciumată când dominaţia clasei muncitoare era evidentă: „Poate că a fost norocul gazului metan. Poate că aşa erau oamenii, dar nişte oameni absolut deosebiţi. Aceşti oameni au fost oameni cu o cultură vastă fiind oameni care în timpul liber, cântau în orchestre de cameră care participau la acţiuni sportive, sociale şi care s-au ocupat şi au încercat să creeze oameni deosebiţi, având o cu totul altă cultură despre muncă. Totodată se poate afirma că am avut miniştrii înţelepţi în perioada comunistă, pentru faptul că îi lăsa pe oamenii de meserie să discute problemele tehnice". Până în anul 1967 Partidul Comunist nu a numit oameni din afara organizaţiei pe criterii exclusiv politice în Gazul Metan, fapt datorat profesionalismului conducerii care nu au permis acest lucru, ţinând la etica profesională şi conducând relaţii de parteneriat cu reprezentanţii Ministerului, a căror verticalitate îi determina să afirme: „Ce să căutaţi voi acolo? Ce vă băgaţi?” cu toate