Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la debransare

Publicat in Arad Online, miercuri 8 mai 2013 ·

Scris de Monica Ardelean - Cei care și-au propus să iasă din sistemul centralizat de încălzire în mod legal pot începe din această lună demersurile.

ARAD. S-a deschis sezonul la debranșările de la rețeaua de termoficare a municipiului. De ieri, cei care intenționeze să renunțe la încălzirea centralizată pot merge la CET Hidrocarburi pentru a începe demersurile legale pentru a scăpă de factura de la CET, în schimbul unei alte facturi poate mai ușor de controlat. Nu este însă prea ușor să te debranșezi legal. Și nici prea ieftin. Și, nici măcar nu se scapă total de factura de căldură a blocului pentru că, chiar în condițiile unei debranșări legale, părțile comune intră la plată.Aprobări și costuri

Totul începe de la vecini. Înainte de orice alt demers e nevoie de acordul vecinilor de apartament, toți cei cu care apartamentul care urmează să fie debranșat are pereți comuni. Apoi trebuie obținut acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, cu menţiunea expresă că proprietarii au luat act asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire.

Următorul pas este cel mai scump: întocmirea unei documentaţii tehnice de către o firmă specializată. Potrivit declarațiilor celor care au trecut prin acest labirint al debranșării costurile ar ajunge la 1.500- 2.000 lei. Ceea ce de fapt se obține prin documentația respectivă este o reajustarea a sistemului de încălzire al blocului la numărul de consumatori rămași în sistem. Obligativitatea acestei documentații este prevăzută prin Ordinului 91 din 2007, art.254, lit. g, hotărârea HCLM nr. 59/2008, art. 253, lit.g.

La CET se plătește doar debranșarea propriu-zisă: pentru un calorifer, taxa este de aproape 200 lei, pentru două trece de 300 lei iar pentru patru se ajunge până la peste 450 lei. La acestea se mai adaugă costurile pentru instalația care o va înlocu

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 35 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

COD ROȘU de vijelii puternice și la Carei

Buletin de Carei acum 15 minute
• publicat la: 8 iulie 2025 COD ROȘU de vijelii puternice – 08.07.2025, interval 15.00 – 21.00.Fenomene meteo așteptate: vor fi vijelii puternice, cu rafale de 90…110 km/h.Zone afectate: întreg județul Satu Mare𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢 pentru populaț

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 49 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°