Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unii protestează, alții cer studii

Publicat in Covasna Media, miercuri 8 mai 2013 ·

Preşedintele CCI Covasna îndeamnă la cumpătare în cazul Schweighofer

Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) a organizat marți seara o serie de acțiuni de protest împotriva firmei austriece Schweighofer Holzindustrie, care a anunțat că va construi o fabrică de cherestea la Reci. O zi mai târziu președintele Camerei de Comerț și Industrie Covasna, Édler András, a îndemnat la cumpătare în acest caz și a spus că în lipsa unor studii elocvente protestele nu își au rostul.

Schweighofer – pericol național?

PPMT a organizat acțiuni de protest în 15 localități din țară, iar cele peste 100 de persoane prezente în Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe au aprins lumânări. „Această investiţie austriacă reprezintă un pericol chiar şi pentru siguranţa naţională a României. Trebuie doar să ne aducem aminte de dezastrele provocate de defrişările masive, iar în următorii zece ani aceste păduri vor fi rase de pe faţa pământului. Să nu uităm de inundaţiile care pot fi provocate în urma acestor tăieri masive de masă lemnoasă, de iminentul dezechilibru produs la nivelul ecosistemelor. Infiltrarea companiei austriece în judeţul Covasna nu reprezintă altceva decât falimentarea conştientă a unităţilor din industria prelucrării lemnului care mai există momentan în România, şi redirecţionarea angajaţilor către oficiile de plasare a forţei de muncă. Studiile efectuate în Germania au arătat că de fapt investiția ar fi de maximum 15 milioane de euro și nu 150, așa cum susține investitorul austriac, iar numărul de locuri de muncă înființate ar fi de 65 și nu 650” – a declarat președintele organizației de tineret a PPMT, Tőke Ervin.

Campanie negativă nefondată?

Președintele CCI Covasna, Édler András, este de părere că firma austriacă are parte de un tratament negativ nefondat. Acesta spune că atitudinea opiniei publice ar trebui să fie mai moderată pent

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 33 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Protest la IGPR: „Poliţia are uniforma pătată de sânge” după crima de la Prahova

Mediafax acum 37 minute
Comunitatea Declic a organizat, joi, un protest în faţa Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a cere demiterea şefului Poliţiei Prahova, Mihai-Ginel Preda, în urma uciderii unei tinere de 22 de ani în comuna Lipăneşti. Declic are

Mesaj RO-Alert în Bistrița-Năsăud, după ce criminalul fugar din Mureş ar fi fost văzut în zonă

Adevarul acum 26 minute
Autoritățile din Bistrița-Năsăud au emis un mesaj RO-Alert pentru după ce Emil Gânj, criminalul căutat pentru o crimă comisă în Mureș, ar fi fost observat în județ.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°