Scris de Daniel Scridon - Arădencele s-au speriat de şansa avută, iar Târgovişte a egalat situaţia la general în marea finală.
ARAD. Odată-n viaţă te întâlneşti cu o asemenea şansă. Să te întorci acasă cu o victorie de pe terenul favoritei la titlu naţional, să ai 2-1, la general, o sală arhiplină în meciul care ar fi putut încheia lupta pentru aur şi să pierzi într-un final dramatic, nerecomandat cardiacilor. Doare, dar de asta este frumos sportul, te poartă pe culmile agoniei şi extazului. Sigur, ar fi fost frumos să scriem acum despre fiestă, fete de aur, tricouri de campioane, lacrimi de bucurie, dar nu a fost să fie.
Fetelor noastre le-au tremurat mâinile, cele 9 libere ratate fiind decisive în economia jocului. O partidă de un dramatism rar întâlnit, care ar fi putut intra în prelungiri cu un singur coş de trei puncte. Rămânem cu amintirea unei atmosfere unice, incendiare, cum doar la Arad se poate vedea în baschetul feminin românesc şi cu vuietul fanilor, care au scandat la final: Suntem mândri de voi!
Nimic nu e decis. Bătălia se mută la Târgovişte (luni), unde galben-albastrele nu au nimic de pierdut, trebuie să-şi joace şansă, să creadă până la capăt într-un vis care, multă vreme, ne era interzis.Univ Goldiş ICIM Arad – CSM Târgovişte 73-76
Pe sferturi: 19-25, 17-19, 17-22, 20-10.
Marcatoare: Arad – Wirth 19, Givens 18, Risper 16, Bartee 10, Brosovszky 6, LaPlante 2 şi Crăciun 2. Târgovişte: Ajavon 25, Robbins 21, Mărginean 12, Tikhonenko 7, Davis 5, Pop 4, Mijkovic 2.