Un fost parlamentar de Gorj, care în urmă cu un deceniu şi jumătate făcea jocurile politice în conducerea judeţului, a ajuns în a treia zi de Paşti la spital cu mai multe oase rupte. Constantin Drumen, fost deputat şi preşedinte al PNŢCD Gorj, a fost rănit într-un accident cu un ATV produs pe un deal de la Băleşti, localitatea sa de baştină. Venit pe la rude pentru a petrece sărbătorile Pascale, fostul politician a ieşit să ia o gură de aer proaspăt şi, la un moment dat, spune că nu a apreciat corect viteza cu care trebuia să urce o coastă, după care s-a răsturnat într-o prăpastie de câţiva metri. „A fost ceva neplăcut, categoric. Am fost pilot de curse în trecut şi nu mă aşteptam să cad tocmai cu un ATV, dar s-a întâmplat. La o pantă mai abruptă nu am fost foarte atent, am ieşit în decor, m-am dus într-o prăpastie şi a căzut ATV-ul peste mine. Norocul că există telefoanele şi am putut să sun la 112. A venit un echipaj de la SMURD şi m-a adus la spital. Am câteva oase rupte, dar asta este, voi sta în spital şi o să mă refac”, spune fostul politician.
Un fost parlamentar de Gorj, care în urmă cu un deceniu şi jumătate făcea jocurile politice în conducerea judeţului, a ajuns în a treia zi de Paşti la spital cu mai multe oase rupte. Constantin Drumen, fost deputat şi preşedinte al PNŢCD Gorj, a fost rănit într-un accident cu un ATV produs pe un deal de la Băleşti, localitatea sa de baştină. Venit pe la rude pentru a petrece sărbătorile Pascale, fostul politician a ieşit să ia o gură de aer proaspăt şi, la un moment dat, spune că nu a apreciat corect viteza cu care trebuia să urce o coastă, după care s-a răsturnat într-o prăpastie de câţiva metri. „A fost ceva neplăcut, categoric. Am fost pilot de curse în trecut şi nu mă aşteptam să cad tocmai cu un ATV, dar s-a întâmplat. La o pantă mai abruptă nu am fost foarte atent, am ieşit în decor, m-am dus într-o prăpa