Nici nu se putea imagina un moment mai potrivit pentru a da o lovitură nimicitoare spiritului românesc decât minivacanţa de Paşte: exact atunci tehnocraţii de la Bruxelles s-au găsit să anunţe interdicţia asupra unui produs care semnifică însăşi onoarea noastră naţională: micul!

Aşadar, românii au aflat cu stupoare că nu vor mai putea consuma acest ptodus tradiţional de care se leagă o întreagă mitologie. Cercetării din domeniu au stabilit fără dubiu că mititeii se consumau pe meleagurile carpato-danubiano-pontice din cele mai vechi timpuri. Interdicţia consumului de vin dată de Zamolxes se pare că se datora tocmai însoţirii băuturii de aceste frigărui care permiteau libaţii de prea lungă durată. Chiar pe columna lui Traian au fost identificate detalii din care se poate trage concluzia că sclavii daci consumau pe ascuns mici, pentru că stăpânirea romană îi scosese în afara legii, considerându-i un drog periculos care dădea forţe înzecite în lupte adversarilor lor. Aflat la confluenţa feluriţilor năvălitori şi ai unor imperii care se concurau în permanenţă, obiceiul preparării micilor a fost păstrat cu sfinţenie şi dus din generaţie în generaţie până în zilele noastre. Am reuşit chiar ca pe unii dintre cotropitori să-i convertim la consumul acestora, cu excepţia turcilor care nu vedeau cu ochi buni amestecul de carne de porc ce intră în combinaţie. În locul blamatului, astăzi, bicarbonat de sodiu, strămoşii noştri foloseau o pulbere pe care o obţineau din pisarea unor roci despre care doar înţelepţii satelor aveau cunoştinţă.

Dincolo de valoarea sa nutritivă, micul românesc a constituit şi un puternic simbol al luptei noastre neîntrerupte pentru independenţă şi unitate naţională. Mihai Viteazul era un recunoscut consumator de mici, succesele sale din unele dintre bătălii fiind puse pe seama alimentării trupelor sale exclusiv cu acest produs,