Recentul studiu Geopol, difuzat in exclusivitate de Realitatea TV, este mai interesant ca abordare, decat in privinta cifrelor ca atare.
In primul rand, ar fi de remarcat ca este masurata nu numai increderea sau simpatia, ci si intentia de vot. Si tocmai de aceea, faptul ca au fost masurate inclusiv persoane care nu numai ca nu si-au anuntat intentia sa candideze, dar nici macar nu sunt in politica.
Mai precis, ma intreb de ce a fost masurata intentia de vot pentru prezidentiale in cazul lui Victor Ponta, desi premierul a tot repetat ca nu are o asemenea intentie, iar USL are un candidat foarte clar, Crin Antonescu.
Insusi faptul ca intrebarea a fost pusa arata sau, chiar mai mult, vrea sa puna lupa pe tensiunea din USL. Ruptura este aproape explicit sugerata, daca mai luam in calcul si procentele.
Victor Ponta este in fata lui Crin Antonescu - 17,8% la 14,7%, ceea ce alimenteaza cu siguranta curentul social democrat, deloc inconsistent, care doreste ca PSD sa aiba propriul candidat la presedintie. Ii alimenteaza cu siguranta si ambitiile lui Victor Ponta, "un secret" destul de bine cunoscut de altfel, ambitii foarte utile celor care vor sa-l vada plecat din fruntea PSD, ori ca locatar la Cotroceni, ori ca infrant indezirabil.
Si ca sa mai fie un lucru transat: George Maior, vehiculat drept posibil candidat surpriza al PSD, este acreditat cu numai 0,5% din intentiile de vot. Interesanta, in schimb, lipsa din sondaj a lui Sorin Oprescu.
Dar cadoul primit de Victor Ponta este unul otravit, as zice. Pe de-o parte, pentru ca atunci cand esti sus, ai de unde sa cazi. Si este foarte greu ca premierul sa scape de erodare, asa ca va fi usor ca urmatoarele sondaje sa stabileasca un trend descendent. Intamplator sau nu, Realitatea TV s-a apucat si ea sa lucreze intens la aceasta erodare.
Pe de