O formă de cancer mai rar întâlnită, cea tiroidiană, este o afecţiune endocrinologică ce nu trebuie neglijată. Ea afectează tot organismul, pentru că glanda tiroidă reglează şi controlează metabolismul, de la bătăile inimii până la arderea caloriilor. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate, la femeile şi persoanele cu vârste între 25 şi 65 de ani există mai multe şanse să se dezvolte cancerul tiroidian. Deşi motivele nu au fost descoperite încă, apariţia cancerului la femei este de trei ori mai frecventă. Boala poate fi complet asimptomatică sau se poate manifesta prin dureri de gât, dificultăţi la înghiţire şi respiraţie, tumefiere sau creşterea în volum a gâtului, răguşeală şi tuse. “Orice persoană ar trebui să meargă la un test de screening, cu atât mai mult dacă ştie că a fost expusă la radiaţii la un moment dat”, explică dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar radiologie şi imagistică medicală, doctor în ştiinţe medicale la Donna Medical Center. În funcţie de stadiul bolii, tratamentul poate fi chirurgical sau bazat pe terapii hormonale sau chiar radio şi chimioterapie.
O formă de cancer mai rar întâlnită, cea tiroidiană, este o afecţiune endocrinologică ce nu trebuie neglijată. Ea afectează tot organismul, pentru că glanda tiroidă reglează şi controlează metabolismul, de la bătăile inimii până la arderea caloriilor. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate, la femeile şi persoanele cu vârste între 25 şi 65 de ani există mai multe şanse să se dezvolte cancerul tiroidian. Deşi motivele nu au fost descoperite încă, apariţia cancerului la femei este de trei ori mai frecventă. Boala poate fi complet asimptomatică sau se poate manifesta prin dureri de gât, dificultăţi la înghiţire şi respiraţie, tumefiere sau creşterea în volum a gâtului, răguşeală şi