Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii din învățământul gimnazial intră în febra examenelor

Publicat in Gorj Domino, joi 9 mai 2013 ·

Abia întorși din vacanță, elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI –a vor intra în febra examenelor. Este vorba despre evaluările pilot pe care le vor susţine în perioada 9 -22 mai elevii din peste 200 de școli din întreaga țară. Anul acesta, la nivel național, au fost incluse în pilot câte 86 de şcoli pentru clasele a II-a şi a VI-a, respectiv 136 şcoli pentru clasa a IV-a.

Elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor trece în următoarele zile, mai exact în intervalul 9-22 mai, prin evaluările-pilot ce vizează testarea competenţelor de bază, la finalul anului şcolar,,,În următoarele zile, în mai multe dintre unitățile de învățământ din județul Gorj vor fi susținute evaluările pilot care începând de anul viitor vor deveni obligatorii pentru toți elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a”, a spus Ion Ișfan, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Astfel, în perioada 9 şi 10 mai va avea loc evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a, pe data de 15 mai va avea loc evaluarea elevilor la finalul clasei a IV-a, iar pe data de 22 mai se va desfășura evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a.

Mai exact, elevii din şcolile selectate vor susţine proba de matematică pe data de 9 mai, iar cea de scris şi citit pe data de 10 mai. Urmează ca pe 15 mai să aibă loc pilotarea de la clasa a IV-a la Limba și literatura română şi Matematică, iar pe 22 mai, pilotarea la clasa a VI-a la Limbă şi comunicare şi Matematică şi Știinţe. Durata testelor pentru elevii de clasa a II-a este de 25 de minute pentru fiecare probă, pentru cei de a IV-a este de 60 de minute, iar pentru cei de a VI-a, de 120 de minute.

Anul viitor toți elevii vor fi evaluați

Potrivit ministrului Educației, Remus Pricopie, începând cu anul școlar 2013-2014, aceste evaluări vor fi organizate la nivel național, așa cum prevede Legea Educație

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 26 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 33 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 24 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°