Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Măruță, îndrăgostit de o fată din trupa soției sale, Andra

Publicat in Gorj Domino, joi 9 mai 2013 ·

Andra și Cătălin Măruță formează un cuplu unit încă din anul 2006 atunci când au devenit oficial iubiți. Deși acum își declară iubire veșnică, dragostea dintre ei nu a fost una la prima vedere, ci una care a avut la bază o frumoasă amiciție care a durat o perioadă destul de lungă de timp.

Atât Andra, cât și Cătălin au declarat ori de câte ori au fost întrebați despre relația lor că este una construită în timp care s-a bazat în primul rând pe o relație de prietenie. ,,La noi a fost o chestie treptată, pas cu pas. Ne știam de foarte multă vreme. La început eram amici și cunoscându-ne foarte bine ne-am dat seama că suntem făcuți unul pentru celălalt. Treptat mi-am dat seama că deși îmi era amic, voiam mai mult pentru că simțeam că este persoana potrivită”, a spus Andra pentru perfecte.ro

Măruță era îndrăgostit de o colegă de-a Andrei

Relația de dragoste dintre Andra și Cătălin Măruță s-a transformat în ceva concret în urma unui videoclip de-al artistei în care aceasta a insistat ca în rolul masculin să apară cel care ulterior avea să îi devină soț. Mare a fost surprinderea interpretei atunci când și-a dat seama că cel pe care îl plăcea avea ochi pentru altă domnișoară dintre cele care erau prezente la aceeași filmare. Pentru că și-a dat seama că târgujianul este sufletul său pereche, Andra a reușit să-i îndrepte acestuia privirea către ea, iar de atunci formează un cuplu. ,, El simțea ceva pentru o domnișoară care era la filmare. Mie îmi plăcea de el, era un om frumos, dar ușor-ușor s-a întâmplat dragostea asta nebună care e acum. Mi-a făcut multe surprize, cel mai drăguț cred că a fost când mi-a făcut cadou 500 kg de pepene. Eu am făcut primul pas în relația cu Măruță. Ne facem declarații la fiecare apel telefonic, nu există zi în care să nu ne facem. Face și gesturi frumoase pe care nu știu dacă mulți le fac. El mi-a făcut cel mai frumos dar,

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°