Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Moroşan, întemeietorul Muzeului de Artă şi Istorie al judeţului Olt

Publicat in Gazeta Noua, miercuri 8 mai 2013 ·

Ardelean prin naştere, Ion Moroşan s-a dovedit a fi mai oltean decât mulţi dintre cei care s-au născut pe aceste meleaguri. A pregătit generaţii întregi de elevi, a făcut descoperiri arheologice importante pentru cunoaşterea trecutului acestei zone şi, mai presus de toate, a pus bazele Muzeului Judeţean Olt.

Primul director al celei mai importante instituţii muzeale din Olt, Ion Moroşan, s-a născut la începutul anului 1894. Cum nu s-au păstrat prea multe documente privind viaţa sa, nu se cunosc detalii despre prima parte a existenţei sale. Se ştie doar că a urmat facultatea la Cluj-Napoca, după care a optat pentru o carieră didactică.

„Pasionat arheolog, profesorul Ion Moroşan s-a născut la 27 februarie 1894. Studiile superioare le-a făcut la Universitatea din Cluj, specializându-se în domeniul geografiei şi ştiinţelor naturale. Obţine diploma de licenţă în 1928 şi publică prima lucrare, «Noi urme preistorice descoperite în nord-estul Moldovei», în revista «Adamachi» din Iaşi. În 1931 este numit profesor la Şcoala normală din Oradea, iar în 1944 se stabileşte la Slatina, funcţionând ca profesor de geografie la Liceul «Radu Greceanu» şi apoi la Liceul comercial (actualul Colegiu Economic «Petre S. Aurelian» din Slatina – n. red.)”, se precizează în lucrarea „Pagini de monografie: Slatina”, apărută în anul 1972.

Descoperiri arheologice importante pentru judeţul Olt

Pe lângă activitatea din spatele catedrei, Ion Moroşan s-a aplecat şi asupra părţii practice, acordând o importanţă mare cercetărilor arheologice şi reuşind să facă mai multe descoperiri. Rezultatele cercetărilor sale arheologice cu privire la o serie de obiecte găsite pe Valea Dârjovului, Valea Muierii şi în carierele de la Slătioara şi Milcov au fost consemnate într-o lucrare susţinută în cadrul Institutului de arheologie al Academiei Române şi scrisă în colaborare

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 3 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

„Sfârşitul unei ere”: Marea Britanie îşi închide ultima centrală pe cărbune

News.ro acum 16 minute
Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o ţară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP. Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simb

Cod Galben de ploi şi vânt pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Judeţele din Moldova, Dobrogea, centrul şi estul Munteniei se află sub o atenţionare Cod galben de ploi şi vânt până marţi dimineaţa, 01 octombrie 2024, la ora 10:00, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie. În intervalul 30 septembrie, or

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 950. Rusia a lansat mai multe atacuri cu drone asupra Kievului / Invadatorii ar fi pierdut 1.250 de soldaţi doar în ultima zi

Mediafax acum 14 minute
UPDATE Kiev: 1.250 de soldaţi ruşi ucişi în ultima zi Rusia a pierdut 653.060 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului la 24 februarie 2022, a informat Statul Major al Forţelor Armate ucrainene. Această cifră include cele 1.250 de victime su

Uraganul Helene a ucis cel puţin 90 de oameni în SUA

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui bilanţ, cel puţin 90 de persoane au murit în Carolina de Nord, Carolina de Sud, Georgia, Florida, Tennessee şi Virginia, iar autorităţile se tem că vor fi descoperite şi alte cadavre. Multe persoane sunt date dispărute după ce servicii

Microbuz cu 10 persoane, implicat într-un accident. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 2 ore
Accident grav, luni dimineaţă, în judeţul Suceava, în care a fost implicat un microbuz care transporta persoane. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. ”Un microbuz cu 10 persoane a ieşit in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Drăgoieşt

Două cutremure au avut loc în Gorj în noaptea de duminică spre luni

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a fost înregistrat la ora 00.01. Acesta a avut magnitudinea 2 şi s-a produs la adâncimea de 15,7 kilometri. Al doilea cutremur, cu aceeaşi magnitudine,

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox, din 30 septembrie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari. Acest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lu

Video Centrul de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor cele mai moderne tratamente pentru sănătatea inimii şi a vaselor mari

Mediafax acum o ora
“Centrul de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor cele mai moderne tratamente pentru sănătatea inimii şi a vaselor mari. Cele mai multe intervenţii sunt realizate minim invaziv prin m

SpaceX a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională pentru a prelua astronauţii blocaţi

Mediafax acum 2 ore
Capsula Dragon a decolat sâmbătă de la Cape Canaveral, Florida, cu astronautul Nasa Nick Hague şi cosmonautul rus Alexander Gorbunov. Lansarea fusese programată pentru joi, dar a fost amânată din cauza uraganului Helene, care a provocat distrugeri u

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°