De la Palatul Victoria, în zicerea „fermă şi răspicată” a şefului guvernului, răzbătea peste ţară ştirea de ultimă oră că executivul nutreşte, începând cu acest an, gânduri mai bune faţă de soarta sistemelor de irigaţii ajunse, cum bine ştim, în paragină. Administraţia USL doreşte (în cadrul mai larg al dezvoltării şi modernizării sectorului agricol autohton) şi punerea în operă a unui program de reabilitare şi dezvoltare a reţelelor de irigaţii. Rămâne să vedem dacă spusele premierului vor fi doar formulări conjuncturale sau ele vor căpăta consistenţa unor investiţii finalizate şi integrate în circuitul agricol. Trebuie să ne amintim că România a avut (în regimul comunist) unul din cele mai întinse şi performante reţele naţionale de irigaţii. O reţea care acoperea cea mai mare parte a Câmpiei de Vest şi a imensei Câmpii a Dunării, Bărăganul, Dobrogea, amenajările de pe Jijia şi dintre Siret şi Prut. Milioane de hectare de teren agricol amenajate pentru irigat şi de pe care, chiar în condiţii de secetă prelungită, se obţineau recolte stabile şi sigure pentru piaţa internă ca şi pentru export. La peste 23 de ani de la prăbuşirea regimului totalitar, România democratică şi membră a Comunităţii Europene a ajuns, din „fost grânar al Europei”, să depindă pentru aprovizionare şi hrana populaţiei, de păpica din import. Este o realitate îngrijorătoare pe care o vezi etalată de pieţele agroalimentare şi de reţeaua comercială de profil.

O realitate pe care o vedem, sub ochii noştri, şi în judeţul Olt. Judeţ cu un important patrimoniu agricol şi în care, atunci când seceta începe să-şi arate colţii (ca în aceste zile de început de Florar, cu temperaturi mai degrabă de Cuptor), pălmaşii pământului stau cu ochii pe cer şi se roagă la Cel de Sus să plouă, ca să încolţească măcar sămânţa de sub brazda uscată. Pe vremea aia socialistă şi hulită, Oltul avea reţele de