Conducătorii Germaniei naziste au creionat, înaintea tuturor, construcţia Europei Unite - acesta este unul dintre adevărurile tabu din societatea contemporană. Germania a pierdut atunci războiul, dar acum, la exact 68 de ani distanţă de Ziua Victoriei, e simplu de constatat, urmărind cum gândeau liderii Reichului despre Noua Ordine, că scopurile au fost atinse în bună măsură.
Nici nu mai contează acum dacă e vorba de continuarea unor planuri vizionare, de preluarea acestora de către învingători sau de simple „coincidenţe“. Herman Göring, feldmareşalul cleptoman, grandoman şi incompetent militar al lui Hitler, rostea în 1943 o propoziţie profetică în privinţa viitoarei Uniuni Europene: „După părerea mea, chiar dacă pierdem războiul, nimic nu va împiedica evoluţia Europei în acest sens“. Şi nimic n-a împiedicat-o. Altfel spus, „Reichul de 1000 de ani“ n-a murit în 1945.
Organism supranaţional unic, fără frontiere
Germania a ratat, la începutul anilor 1940, unificarea Europei pe calea armelor. Procesul avea să reînceapă un deceniu mai târziu, pe cale economică. Iar acum putem constata că, dincolo de unele nuanţe de parcurs, staţia finală e cam aceeaşi.
Iată, mai jos, felul în care urma să arate Europa postbelică în concepţia celor mai apropiaţi colaboratori ai lui Hitler. Despre obiectivele acestui plan nu s-a vorbit şi nu se vorbeşte public. Se poate specula asupra motivelor pentru care sunt trecute sub tăcere. Cert este că există nişte similitudini frapante.
În 1943, într-una dintre tentativele de pace cu anglo-americanii, Herman Göring îi descria italianului Roberto Farinacci ce dorea Germania pe Bătrânul Continent:
> un organism supranaţional unic;
> fiecare membru urma să se bucure de autonomie;
> frontierele urmau să fie desfiinţate (deoarece, spuneau germanii, condiţia realizării unei sinteze politice europene este
