Ajuns la cea de-a VI-a ediţie, concursul de Orientare Sportivă „Cărăbuş de Mai” îi aşteaptă pe iubitorii de sport şi natură, duminică, 12 mai, în pădurea Dumbrava, pentru o competitiţie sportivă care le va testa abilităţile de orientare.
Înscrierea concurenţilor pe listele de participare se va face începând cu ora 9.00 în Dumbrava Sibiului, zona de Est, iar startul în orientare se va da la ora 10.00. Concursul se va desfăşura pe mai multe categorii de vârstă, pentru fiecare dintre acestea, concurenţii clasaţi pe primele trei locuri, fiind premiaţi.
”„Cărăbuş de Mai” este o invitaţie lansată atât celor care doresc să se iniţieze în acest sport, învăţând să se orienteze în teren folosind harta şi busola, cât şi celor cu experienţă şi spirit de competiţie care îşi pot proba abilităţile deja dobândite”, transmit organizatorii.
Evenimentul „In memoriam Gutt Reinhold”, organizat de Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” Sibiu, cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, este un omagiu adus tuturor celor care au fost deschizători de drumuri în domeniul orientării sportive sibiene, printre care Gutt Reinhold, Kurt Henning, Heintz Dezideriu.
Ajuns la cea de-a VI-a ediţie, concursul de Orientare Sportivă „Cărăbuş de Mai” îi aşteaptă pe iubitorii de sport şi natură, duminică, 12 mai, în pădurea Dumbrava, pentru o competitiţie sportivă care le va testa abilităţile de orientare.
Înscrierea concurenţilor pe listele de participare se va face începând cu ora 9.00 în Dumbrava Sibiului, zona de Est, iar startul în orientare se va da la ora 10.00. Concursul se va desfăşura pe mai multe categorii de vârstă, pentru fiecare dintre acestea, concurenţii clasaţi pe primele trei locuri, fiind premiaţi.
”„Cărăbuş de Mai” este o invitaţie lansată atât celor care doresc să se iniţieze în acest sport, învăţând