Ofiţerii CNA au dispus începerea urmăririi penale în două cauze penale pe faptul abuzului de serviciu, în cadrul cărora figurează deputaţii Valeriu Streleţ şi Veaceslav Ioniţă. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de către Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA.
Drept motiv pentru începerea urmăririi penale au servit materialele acumulate în procesul documentării acţiunilor şefului Inspectoratului Fiscal, Nicolae Vicol, încă anul trecut. Pe lângă interceptările telefonice au fost interceptate şi mesaje în urma cărora s-au depistat motive pentru intentarea cauzelor penale, a explicat Zumbreanu.
Acesta a declarat că actualmente deputaţii nu au nici un statut procesual, de bănuit sau învinuit, întrucât investigaţiile nu au fost finalizate. „Dacă se va confirma ingerinţa respectivă, cei doi vor fi audiaţi de ofiţerii CNA şi vom cere retragerea imunităţii. Ei ar risca de la doi la şase ani, dar e prematur să vorbim de audierea lor”, a mai spus Zumbreanu.
Potrivit deschide.md, în primul caz obiect al investigaţiilor îl constituie protejarea exportului de nuci de către un agent economic, la solicitările deputatului Ioniţă. Se pare că organul de urmărire penală dispune de probe, obţinute în procesul interceptării convorbirilor telefonice şi mesajelor SMS de la numărul de telefon deţinut de către Vicol, care confirmă faptul că Vicol ar fi acţionat la rugămintea deputatului Veaceslav Ioniţă.
În cel de-al doilea caz, organul de urmărire penală investighează folosirea situaţiei de serviciu în interes personal de către şeful IFPS, Nicolae Vicol care, acţionând în baza indicaţiilor primite prin telefon de la deputatul Valeriu Streleţ, a orientat politica de cadre în vederea promovării la funcţii de conducere după criterii de apartenenţă politică.