Până şi directorul a încetat lucrul
Peste 200 de angajaţi din Berca ai firmei SC Confind SRL au protestat ieri, încetând lucrul încă de la primele ore ale zilei. Salariaţii au făcut o grevă spontană, nemulţumiţi de nerespectarea drepturilor băneşti ce li s-ar fi cuvenit în urma preluării lor de la OMV Petrom de către societatea Confind.
În ciuda sumelor invocate de protestatari, 1.000 de euro de persoană plus alte bonusuri, greva a fost mai degrabă o pauză de spart seminţe. Astfel, angajaţii au afişat pancarde, apoi s-au răzgândit şi le-au dat jos, s-au ferit să dea declaraţii, totul culminând cu un popas în grup, la umbră, în curtea fabricii, unde şi-au revărsat mânia pe pungile cu seminţe.
Mai exact, spre finalul anului 2011, OMV Petrom, care deţinea un punct de lucru şi la Buzău în localitatea Berca, respectiv vechea firmă Petrom Service, l-a vândut, cu tot cu angajaţi, companiei Confind SRL Câmpina. Ca urmare a acestei preluări, se pare că drepturile salariaţilor nu au fost respectate decât pentru o perioadă scurtă de timp, până la jumătatea anului trecut. De atunci însă, cele peste 200 de persoane angajate la firma din Berca nu au mai primit bonusurile şi premierile, care, susţin acestea, li s-ar fi cuvenit prin contractul colectiv de muncă. Nemulţumirile acestora se pare că au fost împărtăşite şi de colegii din alte două puncte de lucru ale societăţii din Brăila şi Galaţi, care s-au manifestat, de asemenea, printr-o grevă spontană.
Astfel că, deşi în ultimele nouă luni, angajaţii Confind ar fi trebuit să primească anumite sume de bani, bonusuri trimestriale, fie pentru realizarea obiectivelor, fie din alte motive, aceştia nu le-au încasat. La greva spontană de ieri a luat parte până şi directorul punctului de lucru din Berca şi liderii de nuclee ai angajaţilor, însă niciunul dintre aceştia nu a dorit să îşi asume responsabilitatea