Papa Francisc I nu încetează să surprindă, cu aproape fiecare apariție publică a sa, prin mesajele extrem de originale pe care le transmite credincioșilor din lumea întreagă.
Într-unul dintre cele mai recente mesaje ale sale, datând din cursul acestei dimineți, acesta le-a încurajat pe călugăriţe să opteze pentru o “castitate fecundă, capabilă să dea naştere unor copii spirituali“.
Afirmația a fost făcută în timp ce Suveranul Pontif a primit 800 de călugărițe într-o audienţă privată la Vatican, înaintea audienţei generale care are loc în fiecare zi de miercuri în Piaţa Sfântul Petru.
“Călugăriţa este o mamă … ea trebuie să fie o mamă şi nu o fată bătrână, scuzaţi-mă că vorbesc aşa”,
a declarat Papa, care a fost foarte aplaudat pentru cuvintele sale de către asistenţa reunită în marea sală Paul al VI-lea de la Vatican.
“Trebuie să fiţi mame (…), nu o puteţi înţelege pe Maria şi Biserica fără (experienţa) maternităţii şi voi sunteţi imaginile Mariei şi Bisericii”,
a adăugat Papa Francisc I, cerându-le călugărițelor să opteze pentru o “castitate fecundă, capabilă să aducă pe lume copii spirituali“.
El a explicat, de asemenea, că “sărăcia teoretică nu este interesantă“:
“Sărăcia te învaţă despre solidaritate, împărţirea lucrurilor şi caritate şi se exprimă prin sobrietate şi o bucurie faţă de lucrurile esenţiale şi prin păzirea de idoli materiali care maschează adevăratul sens al vieţii“,
a adăugat Francisc I, recunoscut deja pretutindeni în lume pentru atașamentul său în privința cauzei celor săraci și năpăstuiți de soartă.
Ulterior, în faţa a 70.000 de persoane reunite sub un soare puternic în Piaţa Sfântul Petru, în cursul audienței generale săptămânale, Papa a evocat puterea Sfântului Duh “care ne este dat pentru ca toată viaţa noastră să fie animată de Dumnezeu, ghidată şi susţinută de El”.
În încheierea ca