Te iubesc inca de pe vremea cand, acum vreo 6 ani, tanara si plina de speranta am intrat la tine pe scari sa-mi dai o hartie prin care sa demonstrez ca sunt cu taxele la zi. In ticalosia mea, speram la finantari ale Bancii Mondiale pentru retehnologizarea firmei, pe atunci inca mai aveam vise si fantezii cu fonduri externe sau interne. In ziua aceea, m-ai facut sa dau vreo doua lacrimi chiar pe holurile tale, pentru ca am stat de la 9 dimineata pana la 4, plimbandu-ma ambetata din birou in birou si din ghiseu in ghiseu, ca la 4, cand te inchideai, sa aflu ca imi mai trebuia un timbru de doi lei de la posta, scrie Ana-Maria Caia, pe blogul ei.
Am urlat atunci la tine iesita din minti, de te-ai speriat si-ai asteptat peste program, semn ca ti-a pasat putin de mine. Atat de putin incat mi-ai dat o hartie care sa ateste sacii de bani pe care ti i-am bagat in conturi ca idioata anul ala.
Azi ti-am aterizat iarasi in bratele primitoare. Era curat la tine si frumos, la sectorul 1 pe Dimitrie Gerota. Am intrat si, surpriza, era gol si ghiseele pline de doamne cu parul aranjat si unghiile facute. Am zambit si m-am infipt in primul ghiseu, functionara ta a avut o grimasa cand m-a vazut, dar eu nu m-am suparat. Am vrut sa platesc doua taxe consulare, 32 de lei bucata. I-am intins doua acte de identitate, doamna le-a luat si am stat. Ea vorbea cu o colega. Mai intai am auzit despre udatul gradinii in timpul verii. Amandoua foloseau mai mult galeata, din motive de economie, scoteau apa din put. Sa stiti, doamnele erau stastisite de asta, cu furtunul e mult mai usor. Eu ma jucam cu telefonul, ca sa nu dau semne de neliniste. Discutia s-a mutat inspre mancare. Chiar, ce mai facem de mancare? Sa nu crezi ca doamnele faceau economie de cuvinte. Nu, erau genul de om, care daca se faceau scriitor, umpleau 700 de pagini despre cum au facut curatenie duminica. Am in
