Divori oferă premii la copii pentru a-i stimula să aibă grijă de natură Compania Divori din Focşani, care acţionează pe linia Protecţiei Mediului, organizează o campanie de educaţie şi conştientizare ecologică intitulată “Să cunoaştem importanţa zilei de 5 iunie – Ziua Mondială a Mediului şi să dovedim prin ecoatitudine în fiecare zi”.
Campania-concurs se adresează unităţilor de învăţămant din municipiul Focşani (clasele I-VIII) şi conţine trei secţiuni: desen/fotografie, compunere şi Reciclare Creativă. Premiile se vor acorda în funcţie de modul atractiv de tratare a temei, inventivitatea şi originalitatea prezentării lucrării, mesajul transmis. Caştigătorul locului I va primi o bicicletă, elevul care va ieşi pe locul II o să fie răsplătit cu o pereche de role, în vreme ce ocupantul ultimului loc al podiumului va primi un set de palete de bedminnton/tennis de masă. De asemenea, va fi acordat şi un premiu special constand în achiziţionarea de produse necesare unei şcoli în valoare de 500 de lei. Concursul se desfăşoară pană pe 24 mai. Desemnarea caştigătorilor va avea loc pe 3 iunie, iar pe 5 iunie va avea loc premierea. Partenerii sunt Primăria Focşani, Garda de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Mai multe amănunte puteţi afla pe pagina oficială a Divori - http://www.divori.ro/regulament-concurs/. (S. TUDOSE)
Divori oferă premii la copii pentru a-i stimula să aibă grijă de natură Compania Divori din Focşani, care acţionează pe linia Protecţiei Mediului, organizează o campanie de educaţie şi conştientizare ecologică intitulată “Să cunoaştem importanţa zilei de 5 iunie – Ziua Mondială a Mediului şi să dovedim prin ecoatitudine în fiecare zi”.
Campania-concurs se adresează unităţilor de învăţămant din municipiul Focşani (clasele I-VIII) şi conţine trei secţiuni: desen/fotografie, compunere şi Recicla