Congresul Mondial Evreiesc (WJC) a cerut guvernelor europene, marţi, la închiderea celei de-a 14-a adunări generale, desfăşurată la Budapesta, să aibă în vedere interzicerea partidelor neonaziste, informează AFP. WJC, organism ce reprezintă comunităţile evreieşti din afara Israelului, a adoptat o rezoluţie în care cere guvernelor din Europa să ‘ia în considerare interzicerea partidelor sau organizaţiilor neonaziste al căror scop este răsturnarea ordinii democratice sau care reprezintă o ameninţare pentru siguranţa şi bunăstarea minorităţilor etnice, religioase sau de alt fel’. Documentul îndeamnă autorităţile ‘să adopte şi să aplice legi împotriva ameninţărilor cu violenţa, ura rasială şi negarea Holocaustului’. Reuniunea WJC a fost organizată la Budapesta în semn de solidaritate cu evreii din Ungaria, unde incidentele antisemite s-au înmulţit în 2012. Adunarea generală, la care au participat în cele trei zile de lucrări peste 500 de delegaţi reprezentând mai mult de 70 de comunităţi evreieşti din lumea întreagă, a fost gazdă, duminică, a premierului ungar, Viktor Orban, care a calificat antisemitismul ca ‘inacceptabil şi intolerabil’. Ulterior, WJC şi-a exprimat regretul că Orban nu s-a referit la recentele incidente antisemite şi că nu a reafirmat în mod clar delimitarea guvernului de partidul de extremă-dreaptă Jobbik. La închiderea conferinţei, marţi seară, preşedintele WJC, Ronald Lauder, reales luni în această funcţie pentru un nou mandat de patru ani, a revenit asupra acestui ultim punct, afirmând că premierul ungar a luat clar poziţie împotriva Jobbik într-un recent interviu publicat într-un ziar israelian.
Congresul Mondial Evreiesc (WJC) a cerut guvernelor europene, marţi, la închiderea celei de-a 14-a adunări generale, desfăşurată la Budapesta, să aibă în vedere interzicerea partidelor neonaziste, informează AFP. WJC, organism ce reprezint