Niciun incident major nu a tulburat liniştea oraşului Panciu, în minivacanţa de Paşte, susţine comisarul şef Teodor Dumitrache, comandantul Poliţiei din localitate. „Lucrătorii Poliţiei Panciu, alături de cei ai Jandarmeriei, au fost, zilnic, la datorie, au efectuat acţiuni specifice de prevenire, precum şi patrulări”, a precizat Teodor Dumitrache. Acesta a adăugat că, deşi au fost legitimate mai multe persoane aflate sub influenţa alcoolului, acestea nu au provocat scandal şi nu a fost necesară sancţionarea lor. „Am putea spune că, în acest an, de Paşte, păncenii au băut cu măsură, lucru care s-a reflectat în atmosfera din oraş, din aceste zile. Nici în Noaptea de Înviere nu s-au constatat încălcări ale regulilor de ordine publică, în jurul sau în incinta bisericilor. Doar în prima zi de Paşte, am fost sesizaţi că, la Mănăstirea Brazi, o femeie a deranjat lumea, susţinând că are viziuni cu demoni, dar şi aceasta s-a liniştit”, a mai spus Teodor Dumitrache.
Niciun incident major nu a tulburat liniştea oraşului Panciu, în minivacanţa de Paşte, susţine comisarul şef Teodor Dumitrache, comandantul Poliţiei din localitate. „Lucrătorii Poliţiei Panciu, alături de cei ai Jandarmeriei, au fost, zilnic, la datorie, au efectuat acţiuni specifice de prevenire, precum şi patrulări”, a precizat Teodor Dumitrache. Acesta a adăugat că, deşi au fost legitimate mai multe persoane aflate sub influenţa alcoolului, acestea nu au provocat scandal şi nu a fost necesară sancţionarea lor. „Am putea spune că, în acest an, de Paşte, păncenii au băut cu măsură, lucru care s-a reflectat în atmosfera din oraş, din aceste zile. Nici în Noaptea de Înviere nu s-au constatat încălcări ale regulilor de ordine publică, în jurul sau în incinta bisericilor. Doar în prima zi de Paşte, am fost sesizaţi că, la Mănăstirea Brazi, o femeie a deranjat lumea, susţinând că are viziuni cu