Sunt de atunci mai bine de cincizeci de ani. Revenisem la Buzău în toamna anului 1962 după ce „petrecusem” câţiva ani buni ca elev al şcolii Tehnice de activişti culturali din Bucureşti, apoi ca director al Casei raionale de cultură Videle din fosta Regiune Bucureşti. Părinţii fiind bătrâni şi bolnavi, am considerat că e firesc să vin lângă ei. Cei de la Regiunea Ploieşti, în care era înregimentat Raionul Buzău, mi-au propus, prin transfer, postul de instructor artistic al Casei raionale de cultură Buzău.
Ulterior, aceasta va deveni Casă municipală de cultură. În „fişa postului”, cum se zice astăzi, răspundeam de tot ceea ce însemna fenomen artistic: teatru, muzică, arte plastice, mişcare literară etc. Aşa am ajuns să îl cunosc îndeaproape pe Gheorghe Ciobanu care, la vremea respectivă, era decorator de vitrine la Întreprinderea Comercială de Stat Mărfuri Industriale (I.C.S.M.I.). Deşi îi apreciam pânzele în ulei expuse la diversele expoziţii ce se organizau pe plan raional sau regional, nu bănuiam atunci că, peste ani, Gheorghe Ciobanu va deveni unul dintre cei mai apreciaţi pictori ai Buzăului şi ai ţării, iar lucrările lui vor înnobila multe simeze din Austria, Italia, Elveţia, Germania, Australia, America etc. Critici de artă şi cronicari renumiţi, din ţară şi străinătate, i-au recunoscut lui Gheorghe Ciobanu sinceritatea, sensibilitatea, precum şi forţa demiurgică a discursului plastic. În aceeaşi măsură au subliniat însă fascinaţia pe care o are privitorul la impactul cu pânzele lui Gheorghe Ciobanu, cu omenescul din ele. Iată ce spunea, în ianuarie 1975, regretatul sculptor George Apostu la vernisajul unei expoziţii din Bucureşti a pictorului buzoian: „Din Ardeal până la Dunăre, cel înzestrat să vadă şi să guste întâlneşte la tot pasul arta anonimilor Buzăului. Destinul a făcut ca Andreescu să adauge la belşugul de artă existentă diamantul său de
