Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Lucrurile nu au evoluat convingător în MCV. Avem încă ministru cu dosar penal

Publicat in Mediafax, miercuri 8 mai 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că în ultimele luni lucrurile nu au evoluat suficient de convingător în ultimele luni în privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, iar cele semnalate în ultimul raport al Comisiei Europene sunt departe de a fi rezolvate.

El afirmă din nou că în Guvern este încă un ministru cu dosar penal în instanţă, fiind vorba de ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a cărui remaniere el a cerut-o insistent după raportul MCV prezentat pe 30 ianuarie de către Comisia Europeană.

"În ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din păcate lucrurile nu evoluează suficient de convingător în ultimele luni. La un moment dat, CSM-ul a părut a fi o instituţie instabilă şi n-am putea spune că lucrurile stau mult mai bine acum, iar cele semnalate în ultimul raport MCV sunt departe de a fi integral rezolvate şi mă refer aici la faptul că avem, încă, un ministru cu dosar penal în instanţă, ceea ce îi face pe europeni să se uite la noi ca la o ţară ce are alte standarde politice decât cele europene, încă încercăm tertipuri legislative în Statutul deputaţilor şi al senatorilor în zona imunităţii sau în aceea a incompatibilităţilor", spune Băsescu, într-un interviu pentru publicaţia online "Calea Europeană".

Preşedintele subliniază că "acestea sunt riscuri în ceea ce priveşte aderarea în Schengen, iar, pe de altă parte, demonstrează că interese politice mărunte sunt pentru actuala coaliţie mai presus de interesul naţional".

El arată că o decizie favorabilă a Consiliului JAI în luna decembrie a acestui an privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen "are şanse bune", însă "totul depinde de noi şi de vecinii bulgari".

Băsescu spune şi că nimeni nu îşi asumă responsabilitatea pentru "lovitura de stat parlamentară" din vara lui 2012, care a dus la ratarea unei decizii favorabile pri

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 36 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 29 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum 50 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 28 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 21 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum o ora
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 36 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian

HotNews acum 45 minute
Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Pe locul al doilea s-a situat

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°