Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul britanic va acţiona pentru menţinerea Scoţiei în cadrul Regatului Unit

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 8 mai 2013 ·

Guvernul britanic s-a angajat miercuri să acţioneze pentru menţinerea Scoţiei în cadrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, potrivit discursului rostit miercuri de regina Elisabeta a II-a, consacrat priorităţilor legislative ale viitorului an parlamentar britanic, transmite EFE.

Însoţită de ducele de Edinburgh, regina a citit în Camera Lorzilor, în prezenţa prinţului Charles, moştenitorul coroanei britanice, şi a soţiei acestuia, Camilla, discursul pregătit de guvernul de coaliţie format din conservatori şi liberal-democraţi.

Îmbrăcată în alb şi purtând coroana imperială pe cap, regina a declarat că guvernul său, condus de conservatorul David Cameron, se pregăteşte să lucreze în favoarea uniunii cu Scoţia.

În Scoţia va avea loc la 18 septembrie 2014 un referendum privind independenţa regiunii, în baza unui acord încheiat între primul ministru scoţian, naţionalistul Alex Salmond, şi guvernul lui Cameron.

Primul ministru a insistat că este în beneficiul Regatului Unit să menţină uniunea cu Scoţia, lucru care nu este împărtăşit şi de Salmond, Partidul Naţional Scoţian (SNP).

În plus, guvernul s-a angajat să apere voinţa de autodeterminare a teritoriilor care ţin de Regatul Unit, între care regina a menţionat insulele Falkland/Malvine şi Gibraltar.

Potrivit EFE, este o referire clară la referendumul organizat în martie în insulele Falkland/Malvine, când aproape sută la sută din populaţie a votat în favoarea menţinerii statutului de teritoriu de peste mări al Marii Britanii, în pofida pretenţiilor teritoriale ale Argentinei.

Guvernul britanic s-a angajat miercuri să acţioneze pentru menţinerea Scoţiei în cadrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, potrivit discursului rostit miercuri de regina Elisabeta a II-a, consacrat priorităţilor legislative a

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 31 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 18 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°