Presiuni asupra unei țări nu se pot face decât înainte ca ea să intre în UE. Odată intrată, nu există mecanism de excludere.

Extinderea Uniunii Europene spre Est, prin cooptarea, începând din 2004, a 10 țări foste comuniste, 11 cu Croația, care va fi primită acum, peste o lună, a adus în lumină o mare diferență de tratament între țările candidate și țările deja membre. Candidaților li se cere mai mult decât celor care sînt deja înăuntru.

Candidaților li se cere să aplice o lungă serie de măsuri și reforme pe care unele din țările membre le încalcă. In practică, neexistând un mecanism de excludere din UE, o țară, odată intrată, are o marjă de manevră care îi e refuzată unei țări candidate. Astfel, țara candidată - și în acest moment virtual primită în UE - Croația a trebuit să facă dovada permanentă a unei democratizări solide a sistemului său politic și judiciar, în vreme ce Ungaria - țară membră - e pe cale de a încălca sistematic o serie întreagă de principii fundamentale ale UE, fără să stârnească altceva decât niște moi proteste verbale.

In privința celorlalți, a țărilor doar candidate sau asociate, UE dispune de o largă combinație de ceea ce s-ar putea numi „bastoane și morcovi” - amenințări și recompense. Acordurile de asociere și ale liberului schimb sînt prima etapă, cea imediată prin care economia țărilor care doresc asocierea cu UE e stimulată prin ridicarea barierelor comerciale și reducerea cotelor la export spre Europa, totul însoțit de facilitarea regimului vizelor.

Urmează acordarea statutului de candidat la aderarea la UE. O țară cum e Serbia, de pildă, a obținut deja acest statut. Statutul de candidat implică libera circulație în interiorul UE, ceea ce Moldova este încă departe de a obține. Dar statutul de candidat rămâne un simplu titlu onorific, câtă vreme nu s-a stabilit o dată a începerii negocieril