*Sarica Niculiţel – Troesmis Turcoaia 2 – 5 (0 – 2)
Nici cei mai încrezători niculiţeni, ca să folosim un clişeu din lumea fotbalului, nu sperau în victoria Saricăi asupra oaspeţilor din Turcoaia. Rezultatele de acasă, înregistrate în 2013, îndreptăţeau scepticismul microbiştilor locali: 1 – 7 cu Razim, 0 – 5 cu Pescăruşul, 0 – 3 cu Triumf şi 0 – 7 cu Izbânda. Golaveraj: 1 – 22!
Cam în aceeaşi notă fatalistă a început şi partida cu Troesmis, vizitatorii profitând de dezordinea tactică a gazdelor şi conducând cu 2- 0 după un sfert de oră. Scorul s-a menţinut la pauză, după multe alte ratări şi binemeritata întrerupere pentru hidratare. La cinci minute după reluare, Turcoaia conducea la scor de neprezentare, a treia reuşită provenind din transformarea unei lovituri de pedeapsă. Sarica a redus patru minute mai târziu, profitând de lejeritatea cu care un fundaş central a tratat faza defensivă. Cu un joc legat, dezvoltat armonios pe compartimente, Troesmis avea să mai puncteze de două ori. Prima dată, în min. 74, când asistentul Rusu a semnalizat greşit un osfaid la o pasă în lateral pe atacul Turcoaiei, soldat cu gol, dar centralul E. Ioniţă a gândit bine şi a validat reuşita; a doua oară, în min. 79, la o fază când Troesmis a condus şnur un atac cu patru jucători, Sarica fiind pradă haosului organizatoric.
Gazdele au mai spălat din ruşine şi au punctat, din 11 metri, cu şapte minute înainte de finalul izbăvitor.
La ultimul fluier, primarul Florin Pascale – care a urmărit meciul alături de primarul de Turcoaia, Neculai Sandu (foto) – a răsuflat uşurat că fotbaliştii săi au marcat de două ori… În tot cazul, faza zilei s-a petrecut în tribune. În momentul când unul dintre jucătorii de la Troesmis, ameţit de caniculă, a cerut apă de la margine, un nene mucalit i-a răspuns: „Păi tu vii la Niculiţel să bei apă? Vezi să nu scârţâi când pleci de aici…”.