După creşterea de acum două zile de la 4,3072 la 4,3182 lei, ieri euro a revenit pe depreciere, într-o şedinţă în care cursul francul elveţian a scăzut de la 3,5049 la 3,4976 lei, minimul ultimelor patru luni, ca o consecinţă a evoluţiei lui descendente faţă de moneda unică. Cursul euro a scăzut la 4,3117 lei, deschiderea pieţei realizându-se la 4,3120 – 4,3150 lei, după ce acum două zile primele tranzacţii s-au realizat sub 4,30 lei. Tranzacţiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, după ora 14:00 cotaţiile fiind identice cu cele de dimineaţă. Cursul dolarului american a cunoscut cea mai mare scădere, de la 3,3020 la 3,2884 lei, la aceasta contribuind deprecierea faţă de euro. Anunţul făcut de guvernatorul BNR referitor la reducerea prognoze de inflaţie pentru acest an de la 3,5% la 3,2%, uşor sub nivelul superioar al intervalului ţintit pentru acest an, de 2,5% plus/minus un punct procentual, nu a influenţat investitorii, care fuseseră deja puşi în gardă de declaraţiile privind reducerea, în scurt timp, a dobânzii de politică monetară. Monedele din regiune se apreciau şi ele în faţa euro, cea poloneză întărindu-se la 4,133 – 4,151 zloţi iar cea maghiară la 293,3 – 296,2 forinţi. Perechea euro/dolar a fost influenţată de datele privind îmbunătăţirea comenzilor industriale din Germania, motorul economic al zonei euro, care au crescut în martie cu 2,2%. Euro creştea astfel la 1,3073 – 1,3174 dolari, după ce el suferise scăderi datorate cifrelor precedente din zonă care au dezamăgit investitorii. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru iunie la 1,31 – 1,3170 dolari iar uncia de aur cu aceeaşi scadenţă la 1.454 – 1.459,4 dolari.
După creşterea de acum două zile de la 4,3072 la 4,3182 lei, ieri euro a revenit pe depreciere, într-o şedinţă în care cursul francul elveţian a scăzut de la 3,5049 la 3,4976 lei, minimul ultimelor patru luni