Gâdea și-a permis să-l facă „dobitoc“ pe un interlocutor, parlamentarul Becali bate recordul în injurii, primarul Mazăre e as în afirmații golănești. Pe ei nu-i deranjează nimeni cu procese de insultă sau calomnie, ei sunt la butoane și intimidează.

În 2006, Monica Macovei a reușit, ca ministru al Justiției, să facă primul pas în dezincriminarea insultei și calomniei, acțiune pornită din con­vingerea avansată că libertatea de exprimare este o valoare care trebuie pro­tejată, iar apărarea onoarei și a reputației pot fi acoperite de Codul Civil. Până atunci, art. 205, 206, 207 din Codul Penal prevedeau inclusiv pe­depse privative de libertate pen­tru infracțiunile de insultă și calomnie. Prin 1997-1998 semnalam câteva sute de pro­cese penale intentate jur­na­liștilor din România pentru calomnie și insultă – o statistică aproximativă ridica cifra la 650 –, procese în care instanțelor li se cerea in­ter­zicerea dreptului la semnătură jurnaliștilor, dar și despăgubiri morale imense. Cele câteva zeci de procese penale urmărite de mine în timp s-au sfârșit în general cu sentințe de­fa­vorabile jurnaliștilor în primă instanță și achi­tarea în instanța superioară, după 2-5 ani de hărțuire, astfel încât procesul penal devenise „o formă insidioasă de descurajare a libertății presei... 70% dintre jurnaliști și-au exprimat convingerea că au fost dați în judecată doar pentru a li se da o lecție prin tracasare, pen­tru a fi intimidați... și declară că au devenit mai prudenți în formulări, mai exigenți în ve­rificarea informațiilor, dar consideră ma­jo­ri­ta­tea acțiunilor în justiție o ten­tativă mascată de a limita li­bertatea presei“ (revista 22, 17-23 iunie 1997). Trecerea în civil a venit ca o ușurare.

Bucuria n-a durat, o întreagă harababură juridică s-a pro­dus în 2007, când Curtea Cons­tituțională a decis că dezin­cri­minarea este necons­titu­țio­na­lă, iar