Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Jula pune punct carierei de fotbalist

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 8 mai 2013 ·

După ce a jucat peste 300 de meciul în Liga I şi multe altele în Ligile a II-a şi a III-a, fostul internaţional îşi va pune ghetele în cui în această vară, la vârsta de 38 de ani

În cei 29 de ani de carieră, Vasile Jula şi-a făcut un nume în fotbalul românesc, iar convocarea la echipa naţională pentru partida cu Finlanda, din 2006, l-a făcut cunoscut şi peste hotare.

Este conştient că ar mai putea continua, cel puţin un sezon, la nivelul Ligii a III-a, având în vedere experienţa acumulată de-alungul anilor, dar preferă să lase locul fotbaliştilor tineri. “Cred că în cei 29 de ani de activitate, am făcut destule pentru fotbal şi am obţinut suficient din acest sport. Ca în orice domeniu, au fost momente frumoase, dar şi momente mai puţin plăcute. Una peste alta, sunt mândru şi mulţumit de ceea ce am realizat în aceşti ani. Este timpul să mă retrag din activitatea de fotbalist şi să las locul jucătorilor tineri şi dornici de afirmare. Nu aş putea spune că regret ceva în cariera de fotbalist. Singurul regret este că trebuie să renunţ”, ne-a declarat Vasile Jula.

Ultimii ani ai carierei de fotbalist i-a petrecut la FC Zalău, în Liga a III-a, formaţie pentru care evoluează din 2008, odată cu promovarea echipei în al treilea eşalon. Deşi nu a apucat să evolueze cu FC Zalău şi în Liga a II-a, Jula speră ca echipa zălăuană să facă pasul spre al doilea eşalon cât mai curând. “Sper şi îmi doresc din suflet ca FC Zalău să promoveze cât mai repede în Liga a II-a. Acest lucru depinde însă de mai mulţi factori, iar cel mai important este cel financiar”.

Deşi este clujean de origine, Jula se simte la Zalău ca acasă, iar Armătura Zalău a fost prima echipă de seniori la care a evoluat. “Întotdeauna m-am simţit la Zalău ca acasă, tocmai de aceea m-am şi stabilit aici”.

La Armătura Zalău a evoluat în sezonul 1993 – 1994, fiind împrumutat de Universitate

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 54 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 3 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 58 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°