Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep emoţiile pentru Eurovision

Publicat in Brasovul Tau, miercuri 8 mai 2013 ·

Cezar Ouatu este pregătit să reprezinte România la Concursul Eurovision care va avea loc săptămâna viitoare la Malmo, în Suedia.

"Sunt cât se poate de pregătit. Sunt fericit să reprezint România şi să duc mai departe acest renume pe care România îl are pe scena Eurovision-ului, de a fi tot timpul în primele zece locuri. Eu voi merge cu paşi mărunţi. Primul meu obiectiv este de a trece în finală. Este un obiectiv important, după care, dacă am reuşit să trecem acest pas de acolo, cred că vom avea mari şanse. Popasurile eurovisionistice de-a lungul Europei, la Londra, Amsterdam şi Bruxelles au fost foarte bune. Am fost primit cu foarte multă căldură de fani. Sunt în primul rând fericit că totuşi am rămas la stadiul finalei în care marele public m-a votat. Mă consider câştigător şi cu acest spirit voi pleca şi la Malmo. Cred în paradoxul Cezar", a declarat Cezar Ouatu într-o conferinţă de presă susţinută înaintea plecării în Suedia, citat de agerpres.ro.

Reprezentantul României la Eurovision a mai mărturisit că este foarte încrezător şi crede că România nu va trece neobservată anul acesta la Malmo.

"Vin dintr-o carieră, ca şi cântăreţ de operă eu cânt de zece ani şi pentru mine este o rutină, nu am acea greutate pe spate să apar în faţa a nu ştiu câtor oameni. Mă duc cu o ambiţie de fier şi vreau efectiv să schimb ceva, un nou concept - ori place, ori nu place. Sunt mai mult decât pregătit, cu siguranţă nu vom trece neobservaţi, ideea e să lăsăm un ecou foarte bun. Eu cred într-un Eurovision în România şi sper să avem un rezultat cât mai bun", a conchis artistul.

Dan Manoliu, manager de proiect şi şef al delegaţiei României la Eurovision, a dezvăluit presei că vestimentaţia lui Cezar Ouatu şi a Alexandrei, backing vocal pe scena de la Malmo, au fost create de Doina Levinţa, iar coregrafia este semnată de Sergiu Anghel, întreg show-ul bazân

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°