Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Escrocul care se dădea director la Direcţia de Asistenţă Socială, trimis în judecată

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 8 mai 2013 ·

Escrocul care se dădea director al Direcţiei de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi a înşelat o persoană pe care a întâlnit-o în curtea respectivei instituţii a fost trimis ieri în judecată.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava l-au dat pe mâna judecătorilor pe falsul director, Paul Costin, în vârstă 62 de ani, din comuna ieşeană Dumeşti.

Luna trecută, respectivul a fost arestat a 17-a oară, pentru comiterea de înșelăciuni cu atribuirea de calități oficiale.

La Suceava, susţin poliţiştii, ieşeanul nu a apucat să facă decât o victimă, în persoana unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Valea Moldovei. Acesta din urmă, Vasile M., a venit pe 3 aprilie a.c. la Direcţia de Asistenţă Socială Suceava, pentru a se interesa cu privire la condiţiile acordării unei pensii de handicap şi demersurile ce trebuiesc făcute în acest sens.

„În jurul orei 12.30, în timp ce se afla în curtea instituţiei, a fost abordat de o persoană, în vârstă de aproximativ 60 de ani, ce s-a prezentat ca fiind director al instituţiei şi care, după ce a aflat motivul prezenței sale în acel loc, s-a oferit să îl ajute”, se arăta într-un comunicat al poliţiei.

„Ajutorul” l-a costat pe păgubit 590 de lei, bani pe care i-a dat falsului director în faţa policlinicii din Areni, unde escrocul i-a spus că îi va rezolva problema, cerându-i şi un cupon de pensie.

A intrat în policlinică, s-a întors după câteva minute, i-a returnat cuponul de pensie şi i-a cerut să se întoarcă la Direcţia de Asistenţă Socială, să ridice o adeverinţă de la secretara „directorului”.

„După ce a revenit şi a discutat cu angajaţii instituţiei, reclamantul şi-a dat seama că a fost înşelat, motiv pentru care s-a întors la unitatea medicală, unde l-a căutat pe autor, dar nu l-a mai găsit”, explică poliţiştii.

Escrocul care se dădea director

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum 16 minute
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum 34 minute
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 47 minute
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum 3 ore
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Papa Francisc își anulează toate audiențele din cauza unui „ușor episod de gripă”. Urmează o vizită de patru zile în Luxemburg și Belgia

Ziare.com acum 17 minute
Suveranul Pontif își anulează toate audiențele programate pentru luni, 23 septembrie, din cauza unui „ușor episod gripal”, ca măsură de precauție în vederea călătoriilor care urmează, potrivit AFP. ”Din cauza unei uşor episod gripal şi ca măsură de

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°