* Update 20:00: Victor Ponta: "Oltchim are o şansă să reziste în urma restructurărilor"
Premierul Victor Ponta a declarat, în această seară, că Oltchim se află într-o situaţie dificilă, însă are o şansă să reziste în urma procesului de reorganizare, a rezilierii contractelor păguboase şi a restructurării de personal.
Domnia sa a mai precizat că există multe voci care se întreabă de ce statul nu mai susţine cu bani combinatul, răspunzând că acest lucru ar fi imposibil în condiţiile în care societatea are deja datorii de 800 de milioane de euro.
Potrivit lui Victor Ponta există investitori care vor să participe la privatizarea Oltchim.
...
* Blănculescu: Investitori din Turcia şi Rusia doresc să cumpere Oltchim
Fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital este interesat de privatizarea Oltchim, fiind primul investitor care a semnat un acord de confidenţialitate ("non disclosure agreement"), potrivit lui Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al combinatului vâlcean.
"Reprezentanţii fondului de investiţii au vizitat Oltchim şi, probabil, în două -trei săptămâni vor face o analiză proprie asupra situaţiei în vederea participării la procesul de privatizare", ne-a declarat Gheorghe Piperea. Domnia sa a adăugat că, ieri, s-a mai întâlnit cu un investitor strategic, iar astăzi mai are programată o altă întâlnire cu un al treilea posibil cumpărător.
Fortissimo Capital este un fond privat de investiţii, cu active de jumătate de miliard de dolari. Fondul investeşte în principal în companii publice şi private israeliene din domeniul tehnologiei şi industriei, care au nevoie de infuzii de capital pentru dezvoltarea afacerilor.
La rândul său, Ionel Blănculescu, consilier onorific al premierului Victor Ponta, ne-a spus că, mâine, la ora 12, va merge la Oltchim cu o delegaţie din Turcia, interesată de asemenea de combin