Pentru asigurarea celor mai bune condiţii de desfăşurare a ediţiei din acest an a tradiţionalei sărbători „Sâmbra Oilor”, prefectul judeţului, Eugeniu Avram, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, s-au întâlnit ieri, la Huta Certeze, cu organizatorii şi cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în pregătirea şi derularea manifestării. Potrivit unui comunicat remis de Instituţia Prefectului, oficialii judeţeni şi autorităţile implicate au stabilit măsuri specifice pentru fiecare instituţie în parte şi au conturat modul de colaborare interinstituţională, pentru a preveni înregistrarea unor evenimente negative. Oficialii au stabilit şi un plan de acţiune pentru situaţiile neprevăzute care ar putea periclita buna desfăşurare a manifestării.
Prefectul judeţului le-a cerut directorilor instituţiilor publice care au participat la şedinţa de organizare a Sâmbrei să dea dovadă de comunicare, responsabilitate şi implicare, astfel încât sărbătoarea câmpenească “să fie un moment de destindere” pentru cetăţenii care vor onora cu prezenţa acest eveniment, unul dintre cele mai importante de acest gen din Transilvania.
Prefectul Avram a solicitat responsabililor de la Drumurile Naţionale să asigure marcarea drumului de acces spre locul de desfăşurare a manifestării. Poliţia Rutieră a fost şi ea anunţată să asigure sprijinul pentru derularea în condiţii optime a traficului rutier, în condiţiile în care organizatorii se aşteaptă la o participare de peste 5000 de persoane. Cea de-a 57-a ediţie a “Sâmbrei” se va desfăşura duminică, 12 mai, în locul obişnuit, pe colinele de la Huta Certeze şi va fi organizată de Centrul tradiţiilor populare, cu sprijinul Consiliului Judeţean.
Mihai Bledea
Pentru asigurarea celor mai bune condiţii de desfăşurare a ediţiei din acest an a tradiţionalei sărbători „Sâmbra Oilor”, prefectul judeţului, Euge