Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paste stropit cu alcool si bătăi

Publicat in Monitorul de Neamt, miercuri 8 mai 2013 ·

• numărul pacientilor cu probleme digestive sau beti pulbere a fost mai scăzut fată de alti ani • au fost însă destui care au uitat măsura • o copilă de 14 ani a ajuns la spital în comă alcoolică, iar un tînăr este la Iasi după ce a fost înjunghiat • la CPU Roman, în trei zile au fost consultati 260 de pacienti • Minivacanta de 1 mai, dar si sărbătorile Pastelui au fost marcate de marea majoritate a nemtenilor cu cumpătare si bun simt. Medicii de la Ambulantă, dar si cei de la serviciile de urgentă ale spitalelor au constatat că oamenii nu s-au întrecut cu mîncarea sau cu băutura, motiv pentru care numărul celor care au avut nevoie de ajutor a fost similar cu cel dintr-o zi obisnuită. „Am constatat că oamenii au început să învete să se protejeze astfel încît nu am avut potop de solicitări, activitatea din ultimele zile înscriindu-se în cotele normalului, cu o medie de 150 de solicitări în 24 de ore. Nu au fost mai multe afectiuni digestive decît de obicei si nici alte probleme medicale acutizate de consumul de alimente sau alcool. Din păcate, au fost însă destul de multe agresiuni si accidente rutiere“, a precizat medicul Letitia Damoc, sefa Serviciului de Ambulantă. Asa cum spuneau si doctorii, desi majoritatea a petrecut frumos, unii nu s-au putut abtine si si-au dat în petec. Statisticile Ambulantei arată că de vineri, 3 mai si pînă marti dimineată, 7 mai, s-au primit în total 559 de solicitări. În acest interval de timp s-au mai înregistrat 14 accidente rutiere si 24 de agresiuni. Din păcate, au fost si 6 tentative de sinucidere, unii vrînd să-si pună capăt zilelor cu pastile, altii alegînd spînzurătoarea. Din fericire, cu totii au fost salvati, dar multi vor rămîne în spital, pentru că starea lor este destul de gravă. Unii nu au putut să se abtină de la a consuma alcool peste măsură, motiv pentru care au ajuns pe mîna doctorilor. Într-o astfel de situatie a fost

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 49 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 24 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 42 minute
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 23 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum o ora
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°