La ultima şedinţă de politică monetară, Banca Naţională a venit cu o surpriză prin care doreşte să ne convingă de relevanţa poziţiei sale în angrenajul unei economii incapabile să depăşească recesiunea.

Guvernatorul Isărescu a preanunţat iniţierea unui nou ciclu de relaxare monetară, al cărui scop, cel puţin teoretic, este de a reporni motoarele economiei prin ieftinirea creditului. Dar oare nu este creditul ieftin, atât prin cost cât şi prin condiţiile de acordare, cel care ne-a adus în actuala situaţie economică?

În ultimul raport asupra inflaţiei, BNR a redus prognoza de creştere a preţurilor din 2013 până la 3,2%, de la 3,5%, pentru a justifica anticipările privind evoluţia dobânzii de politică monetară.

Să presupunem că lucrurile stau altfel după atâţia ani de criză şi că o supradoză mai poate stimula pacientul, deşi "doctori" mult mai faimoşi şi "spitale" mult mai reputate nu au reuşit acest lucru. Chiar în condiţiile acestei ipoteze fanteziste, rămân semnele de întrebare cu privire la necesitatea şi momentul preanunţării.

Au fost odată, înainte de declanşarea crizei, multe dezbateri în literatura de specialitate privind efectele benefice ale suprizelor de politică monetară, cum este şi reducerea neaşteptată sau peste aşteptări a dobânzilor de politică monetară.

Dacă efectul surprizei este aşa de benefic, de ce nu a păstrat Banca Naţională anunţul sub cheie până la momentul potrivit? Poate că răspunsul trebuie căutat în reacţia randamentelor de referinţă ale obligaţiunilor guvernamentale. Acestea s-au prăbuşit în ultima zi a săptămânii trecute, iar tendinţa s-a accelerat în zilele următoare (vezi grafic).

Ce înseamnă această scădere a randamentelor, pe lângă reducerea costurilor de finanţare ale statului? O creştere a preţului obligaţiunilor guvernamentale, care aduce o contribuţie esenţială la creşterea profitabilităţii si