Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A EXISTAT! “Suntem aproape siguri ca este Atlantida”. Cel mai mare mister al istoriei la un pas de a fi elucidat

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 mai 2013 ·

Descoperirea unei echipe de geologi ar putea demonstra existenţa legendarului continent Atlantida despre care se crede că a fost înghiţit de ape. Atlantida

“Suntem aproape siguri ca este Atlantida”, declara Roberto Ventura Santos, unul dintre geologi, citat de The Sun. “Evident, nu ne asteptam sa gasim un oras scufundat in mijlocul Atlanticului. Dar, daca vom gasi aici urmele unui continent scufundat, va fi un mare succes", a adăugat el.

Afirmaţia lui Santos se bazează pe faptul că rocile descoperite de ei pe fundul Atalnticului sunt alcătuite din bazalt şi granit. Astfel de pietre se pot forma numai pe uscat, asta demonstrând că rocile găsite de ei au fost cândva la suprafaţă.

Rocile descoperite de cercetători se află la aproape 1.500 km distanţă de ţărmul Braziliei, în regiunea numită Rio Grande Rise.

Atlantida a reuşit să nască multe controverse de-a lungul timpului. Numele ei apare menționat pentru prima oară în două dialoguri ale lui Platon, Timaios și Critias. Platon povesteşte cum Atlantida era un adevărat imperiu, puternic şi foarte dezvoltat.

Conform unor teorii, Platon a inventat această civilizaţie pentru a-și pune în evidență teoriile sale politice. Deşi niciodată nu a fost demostrată existenţa ei, Atlantida este o sursă de inspiraţie pentru cărţi, filme şi jocuri video.

TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR: Meserii noi, apărute pe piaţă. Află ce studii trebuie să ai pentru a le practica şi cam cât poţi câştigaCe se ascunde în spatele blazonului regal. Povestea romanţată a Reginei Ana a României LOVITURĂ DE TEATRU: Meciul Lucian BUTE vs. Jean PASCAL nu se mai dispută

TOP 3 CELE MAI POPULARE:

Cei mai BEŢI oameni din lume, în cele mai amuzante situații, FOTOGRAFIAȚI și FILMAȚI | GALERIE FOTO CASA ORORILOR. Cazul bărbatului care A RĂPIT și UCIS 11 femei. Dispariția lor a trecut neobservată

Horoscopul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 17 minute
Mihai Leu a murit. Avea 56 de ani, scrie Golazo.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București. Anunțul a fost

Mesaj Ro-Alert în Tulcea: există posibilitatea căderii unor obiecte în zona de graniţă cu Ucraina

Mediafax acum 15 minute
Potrivit ISU Tulcea, în urmă cu puţin timp, a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Locuitorii din zonele vizate sunt îndemnaţi să

Fetiță de 12 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o mașină lângă Cluj Napoca

Mediafax acum o ora
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, în urma impactului a fost rănită o fetiță în vârstă de aproximativ 12 ani. Ea a fost intubată și transportată în stare gravă la spital, cu o ambulanță SMURD de terapi

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 3 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 7 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 2 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

DUPĂ ORA 17:00 Sorana Cîrstea - Hailey Baptiste în turul 1 la Wimbledon

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 168 WTA) o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (23 de ani, #55 WTA) în turul 1 de la Wimbledon. Duelul va începe după ora 17:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Eurosport.

Vremea

București
acum

21°
mie.

20°/30°
joi

19°/32°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

21°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

18°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

18°/33°