Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo – Steaua: în stilul lui Gigi, „Reghe“ le-a făcut o „aroganţă“ dinamoviştilor. Antrenorul Stelei a anunţat ce va face, după derby

Publicat in Adevarul, miercuri 8 mai 2013 ·

Dinamo – Steaua se va juca, vineri, de la ora 21.00 (Digi Sport 1), iar declaraţiile celor doi antrenori arată exact diferenţa de valoare care a existat, în acest sezon, între cele două rivale.

Steaua nu va pune în aplicare „ameninţarea“ lui Gigi Becali, care spusese că roş-albaştrii vor folosi rezervele în derby. Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a procedat chiar contrar indicaţiilor date de patron şi s-a bazat pe fotbaliştii mai puţin folosiţi, marţi seară, în victoria obţinută la Bistriţa, astfel încât oamenii săi de bază să fie apţi şi odihniţi, vineri, pe „Arena Naţională“.

Totuşi, diferenţa uriaşă care a separat, în acest sezon, Steaua de Dinamo e reflectată în planurile celor două rivale pentru acest final de sezon. Dacă roş-albaştrii sunt campioni de o săptămână, în schimb, roş-albii „tremură“ pentru a prinde un loc de Liga Europa.

Tocmai de aceea, Reghecampf şi-a permis să facă un anunţ-surpriză şi o „aroganţă“, exact înainte de derby. „După partida cu Dinamo, unii dintre fotbalişti vor intra în vacanţă, pentru că trebuie să se odihnească, au peste 40 de meciuri jucate în acest sezon şi au nevoie de acest lucru“, a declarat tehnicianul campioanei.

Ţălnar, discurs de om învins

De partea cealaltă, punctele pierdute, acasă, cu Ceahlăul, exact înainte de derby, au zdruncinat moralul „câinilor“. Până şi antrenorul Cornel Ţălnar a vorbit pe un ton resemnat, recunoscând superioritatea Stelei!

„Situaţia e destul de complicată. Jocul nu se mai leagă, facem multe erori. N-am reuşit să găsim un înlocuitor pentru Cătălin Munteanu. Lotul e foarte subţire. La meciul cu Steaua doar ambiţia jucătorilor poate compensa diferenţa de valoare faţă de fotbaliştii lui Reghecampf“, a afirmat tehnicianul dinamovist.

Steaua poate salva Viitorul

Pentru o clasare pe podium şi implicit calif

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 49 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 34 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 5 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°