Descoperirea a fost făcută marţi după amiază, în jurul orei 14.00. Cei de la Poliţia Transporturi Tulcea au fost anunţaţi de către poliţiştii din Isaccea că pe Dunăre, la Mila marină 56, pe malul drept, în portul Isaccea, pluteşte în derivă cadavrul unei persoane necunoscute de sex masculin.
La faţa locului a ajuns echipa operativă din cadrul Poliţiei Transporturi. Din câte spun cei care au ajuns la Isaccea, cadavrul este în stare avansată de putrefacţie.
Este vorba despre un bărbat de 1,75 – 1,80 m, constituţie atletică, păr de culoare închisă. „De asemenea, la mâna stângă, pe degetul inelar, bărbatul avea un tatuaj care reprezenta un ghiul, iar la încheietura degetului mare avea un alt tatuaj, de mici dimensiuni, reprezentând o inimă“, spune Dumitru Hogea, şeful Poliţiei Transporturi.
Bărbatul avea două perechi de ciorapi de culoare închisă, două perechi de pantaloni de trening, ambele de culoare închisă, iar perechea de dedesubt avea pe partea laterală trei dungi de culoare bleu deschis, dispuse longitudinal.
Avea un tricou de culoare închisă, cu imprimeu gri, reprezentând un personaj mistic, precum şi o inscripţie cu litere ruseşti care se traduce „Primeşte-l pe Dumnezeu precum un leac”. Bărbatul mai purta un pulover gri cu dungi, la baza gâtului şi o bluză de trening cu glugă, tip hanorac, piesă din acelaşi costum cu pantalonii pe care îi avea pe el.
Luna trecută, în Delta Dunării a fost găsit cadavrul unui bărbat înecat, cel mai probabil, în noiembrie 2012. Conform celor de la Poliţia Transporturi, pe braţul Sulina, pe malul drept, în apropiere de localitatea Partizani (comuna Maliuc) plutea cadavrul unui bărbat.
În vara anului 2011, un alt bărbat neindentificat a fost găsit înecat în zona localităţii Pardina din Delta Dunării.