Era în Joia Mare, seara, când o televiziune de ştiri i-a încredinţat ecranul, timp de două ore, unui român din Elveţia: profesorul Radu Golban. Aşa cum singur se prezintă, s-a născut la Timişoara, a emigrat în Germania în 1988, dobândind cetăţenia germană, apoi s-a stabilit în Elveţia. Iar de pe Twitter mai aflăm că a studiat politologia şi dreptul, are un masterat în studii europene avansate şi este doctor în ştiinţe economice. Publicul din România îl cunoaşte din câteva dezbateri televizate, patru sau cinci în ultimii trei ani, în care a vorbit despre o datorie istorică a Germaniei către România, pe care domnia sa ar fi descoperit-o în arhivele Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel. În emisiunea din Joia Mare nu a mai fost o dezbatere; profesorul Golban a avut şansa unei formule de „unu la unu“ – domnia sa şi moderatorul. A avut deci destul timp, între orele 21 şi 23, să povestească pe îndelete propria versiune a datoriei Germaniei faţă de România, fără să aducă vreo noutate la relatările precedente, la care a adăugat două povestiri în primă audiţie: despre provenienţa aurului din rezervele Băncii Naţionale a României şi despre efectele cursului leu-euro, care se „încăpăţânează“ să fluctueze pe o piaţă valutară stabilizată. Voi dezvolta, în alte comentarii, subiectele privind datoria germană şi provenienţa aurului de la BNR. Pentru a mă referi, astăzi şi miercurea viitoare, la judecăţile profesorului Golban legate de cursul de schimb leu-euro.

Câteva agenţii de ştiri au titrat: „Atac dur la adresa BNR“. Plecând de la remarca profesorului Golban că BNR ar fi de fapt „Banca Anaţională a României“. De ce? Pentru că „în timp ce toate ţările caută să aibă o valută ieftină, ca să-şi promoveze exporturile, noi căutăm să avem un leu puternic pentru a ne califica drept buni importatori“. După care a adăugat: „Un expert (referindu-se desigur la speciali