Corespondenta de la Petru Clej-Londra. Aflat într-o scurtă vacanță în Italia am avut ocazia să privesc canalul TVR Internațional și mi-a dat prilejul să mă lămuresc definitiv ce hram poartă.

Este vorba de un amalgam de știri, reportaje, emisiuni de divertisment, menite în teorie să facă legătura între diaspora românească și România, dar care în fapt se constituie adeseori într-o propagandă naționalist-ortodoxistă, cu efecte nocive.

Pe lângă tematica abordată, modul de realizare este unul adeseori rudimentar, de pildă un fel de jurnal vorbit în care sunt enumerate la modul cel mai plicticos activități ale Institutelor Culturale Românești din străinătate.

Un subiect potențial interesant – prezentarea unui medic român care lucrează la Viena – este compromis prin modul inept în care prezentatorul conduce interviul, la care mai participă și o prietenă din tinerețe a medicului, aflată în continuare în România.

Un academician care pare cuprins de rigor mortis prezintă într-un limbaj de lemn tipic național-comunist ceva despre pictura religioasă în Transilvania, ceea ce te face să dorești să treci urgent pe alt canal.

Alte emisiuni sunt preluate de la TVR 1, de pildă o discuție despre turismul pe litoralul românesc în care “un factor de răspundere” vorbește într-o română agramată combinată cu englezisme despre noul sezon care începe pe 1 mai.

Nelipsitul Moise Guran o face pe profesorul de economie cu un zâmbet permanent și cu un aer de superioritate prost mascat, încercând, fără succes, să-l înfunde pe invitatul său, președintele Traian Băsescu.

La capitolul nostalgie remarc secvențe de muzică ușoară din anii ’60, ’70 și ’80 cu Nicolae Nițescu, Aurelian Andreescu, Adrian Romcescu, Ducu Bertzi, Stela Enache sau Dorin Ansatasiu filmate prin parcuri și care stârnesc zâmbetul.

Am văzut și filmul “Pădurea pierdută” al lui Andrei Blaier