Pandora a fost prima femeie de pe pământ, în mitologia greacă. Se spune că a fost modelată de Hefaistos, însufleţită de Athena şi înzestrată, de alţi zei, cu toate darurile, de unde şi numele ei de pan (tot) şi doron (dar). Furios pe Prometeu că a furat focul din cer, Jupiter a vrut să se răzbune şi i-a trimis-o ca nevastă, cu o cutie care conţinea toate relele şi care avea să intre în istorie şi literatură sub numele de CUTIA PANDOREI.
„Un spectacol despre oameni singuri – însinguraţi de ură. Rude apropiate, învrăjbite de mirajul unei moşteniri devenită legendară, se găsesc într-un moment în care toate urâciunile ies la iveală. Este epilogul unei epoci care ia sfârşit odată cu ultimul ei reprezentant, o bătrână măcinată de regrete, de neîmpliniri. Continuarea pare a fi sumbră: nepotul e un tânăr cam fără viitor şi cam fără speranţă. Moştenirea de familie este nu numai în avere, ci şi în spirit. O comedie sumbră care urmăreşte nu căutarea şi găsirea unei comori, ci împăcarea învrăjbiţilor, recunoaşterea şi acceptarea greşelilor. După cum bine zice bătrâna: Vă trebuie numai banii, averea, dar ce este îndărăt...”, spune regizorul spectacolului, Marius Costache.
Premiera spectacolului „Cutia Pandorei” va avea loc sâmbătă, 11 mai, ora 18, iar preţul unui bilet este de 15 lei.
Oana TUŢU,
Secretar literar la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”
Pandora a fost prima femeie de pe pământ, în mitologia greacă. Se spune că a fost modelată de Hefaistos, însufleţită de Athena şi înzestrată, de alţi zei, cu toate darurile, de unde şi numele ei de pan (tot) şi doron (dar). Furios pe Prometeu că a furat focul din cer, Jupiter a vrut să se răzbune şi i-a trimis-o ca nevastă, cu o cutie care conţinea toate relele şi care avea să intre în istorie şi literatură sub numele de CUTIA PANDOREI.
„Un spectacol despre oameni singuri – însinguraţi de