Hristos a Înviat! Numai noi murim cu zile... Până la cele cereşti nu se interpune decât un sistem sanitar despre care spunem că este "la pământ". Statul a abdicat de la misiunea de a ne şti cât mai sănătoşi înainte ca mediul privat să fi reuşit să închege ceva funcţional la o scară mai mare. "Reforma din sănătate" din ultimele decenii a fost un drum de-a-ndărătelea a ceea ce acum un veac şi jumătate tot "reformă" s-a chemat. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea statul modern ajuta un efort social de anvergură prin care se deschideau noi spitale, eforii, două facultăţi de medicină. A fost regimul socialist cel care a dat adâncime sistemului, cu policlinici, spitale judeţene, sistem de ambulanţă, asistenţă de specialitate în mediul rural etc... Acum facem cale-ntoarsă. Abandonăm satele, retrocedăm în natură sedii de policlinici, exportăm medici, închidem spitale...
Bani în "sănătate" sunt, dar sunt gestionaţi prost: achiziţii ciudate, lucrări cu devize supraevaluate, angajări inutile de personal secundar, utilizarea suboptimă a aparaturii de ultimă oră, implicarea spitalelor în cazuri care ţin mai degrabă de asistenţa socială decât de cea medicală (oameni ai străzii sau săraci se internează pentru o masă caldă). Aşa se face că atunci când tragem linia, ne plângem pentru subfinanţarea sistemului. Cele doar patru milioane de salariaţi din România nu au de unde să susţină angrenajul sanitar dacă este prost administrat şi - peste toate - se mai şi fură.
Dacă tot nu putem administra bine şi dacă tot nu ne ajunge cât furăm, atunci măcar să mai închidem pe ici pe colo! Aceasta este filosofia "reformei din sănătate". Este un principiu pe care deja îl cunoaştem: Dacă nu avem performanţă cu industria românească, hai să ne dezindustrializăm! Dacă unii fură atât de mult petrolul ţării sau din oţelul românesc, hai să le dăm la austrieci şi la anglo-indieni să se
